Franța. ROMÂN, găsit MORT în pat: „O situație NEDEMNĂ și INUMANĂ”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

George, un român în vârstă de 75 de ani, a fost găsit mort, la finalul săptămânii trecut, în patul în care dormea, într-o rulotă, în Montpellier, Franța

Potrivit midilibre.fr, George era în vizită la fiul său, iar când acesta a plecat la serviciu, românul s-a pus să doarmă. Din nefericire nu s-a mai trezit și când băiatul a venit de la muncă l-a găsit pe acesta fără suflare. 

„Vecinii au văzut că nu a fost în mișcare. El a avut o sticlă de apă la picioarele patului. Pompierii au venit, dar nu a putut fi reînviat", a declarat un voluntar MRAP Montpellier.

Conform primelor ipoteze, românul ar fi murit din cauza caniculei care a fost în Franța. 

Această situație a stârnit o revoltă în comunitate întrucât nu există implicare din partea autorităților pentru comunitățile de români din Zenith 2.

„În timp ce toată Franța știe că există un val de căldură, aceste mesaje de prevenire nu pot ajunge până aici. Majoritatea familiilor nu au internet, nu se uită la televizor, nu asculta radioul pentru că nu vorbesc francez, nu știu cum să citească aceste mesaje. Mai ales că terminalele electrice nu au putut fi reinstalate timp de câteva luni, distruse de un incendiu și că există doar o singură robinet de apă curentă. Este o dificultate în aceste condiții ca să mențină mâncarea și apa rece. Această dramă ar fi putut fi evitată”, spune voluntarul intervievat.

 

„Este crimă să trăiești fără acces la apă potabilă”


Asociațiile care sprijină românii din Zenith 2, Montpellier, și-au exprimat, de asemenea, indignarea o dată cu moartea românului, care „scoate în evidență încă o dată condițiile dramatice ale vieții a mii de oameni”.

„Măsurile de urgență luate în ultimele zile nu pot fi suficiente pentru a rezolva o situație nedemnă și inumană care a durat atât de mulți ani”, au mai adăugat asociațiile.

„Dincolo de condițiile climatice, ceea ce este crimă este să trăiești fără acces la apa potabilă, instalațiile sanitare, mâncarea adecvată. Ceea ce este crimă este faptul că suntem obișnuiți cu existența acestor mahalale, este inacțiunea și indiferența noastră”, au mai spus asociațiile. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel