Carantina forțată alături de soția cu care se afla în plin proces de divorț a fost „prea mult“ pentru un român de 32 de ani din Besançon
Sâmbătă la prânz, tensiunea a atins punctul maxim și a izbucnit o ceartă aprigă între antreprenorul român de 32 de ani și soția sa, o româncă de 30 de ani. La un moment dat, bărbatul apucă un cuțit și își amenință soția chiar sub privirile speriate ale celor 6 copii mici ai lor.
Deși femeia și copii lui îl implorau să lase jos cuțitul, bărbatul părea de neînduplecat. „Bărbatul s-a străduit să îndure izolarea și faptul de a rămâne în aceeași locuință cu soția sa cu care este în proces de separare", a declarat comandantul Rachid Benazrine, citat de Francebleu.fr.
Îi taie părul soției cu un cuțit
Bărbatul abandonează pentru scurtă vreme arma albă și își strangulează soția cu mâinile goale, apoi apucă iarăși cuțitul, împingând-o pe femeie, cu putere, spre o piesă de mobilier și, în timp ce îi imobilizează capul, îi taie părul femeii cu lama cuțitului.
La sosirea polițiștilor, bărbatul refuză să se predea. În apărarea sa intervin fratele lui, dar și soția, care încearcă să minimizeze faptele petrecute. După lungi negocieri, românul acceptă să se predea și este arestat de poliție și apoi dus la secția de poliție Besançon. El a rămas în arestul poliției din Besançon până luni dimineață, când a fost prezentat procurorului de caz care a decis începere urmăririi penale în cazul său, pentru acte de violență.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News