Franța. Incendiu la un bloc de locuințe sociale: 200 de persoane evacuate

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto: Pexels
Foto: Pexels

O persoană a murit, iar altă persoană a fost grav rănită în incendiul unui apartament, la Nisa, Franţa, iar fumul s-a răspândit în întregul bloc de locuinţe sociale şi a antrenat evacuarea a 180 de persoane, anunţă pompierii.

Cele două victime sunt doi fraţi, care locuiau într-un apartament, la etajul al treilea, unde a izbucnit incendiul vineri seara, a declarat sâmbătă AFP viceprimarul Anthony Borré, preşedintele Côte d'Azur Habitat, biroul HLM de carev aparţine imobilul, potrivit Știrile PRO TV. Fratele mort a fost găsit de către pompieri la etajul cinci al imobilului, după ce a încercat să fugă de flăcări. Martorii au declarat sâmbătă, la faţa locului, că cei doi bărbaţi aveau 60 şi 70 de ani. Alţi trei locuitori ai blocului se aflau sâmbătă în stare de urgenţă relativă, intoxicaţi cu fum, potrivit pompierilor din Alpes-Maritimes.

Originea incendiului nu a fost stabilită imediat de către anchetatori şi pompieri.

 

Bărbatul decedat suferea de sindromul Diogene

 

Potrivit lui Borré, o plângere a fost depusă vineri, în ziua dramei, de către un agent Côte d'Azur Habitat, după ce a fost ameninţat de către fratele decedat.

Bărbatul decedat, care suferea de sindromul Diogene, acumula tot felul de lucruri şi gunoaie în apartament, declară AFP Borré.

Imobilul afectat, un bloc cu 13 etaje şi cu aproximativ 130 de locuinţe, se află pe bulevardul Comte de Falicon, în nordul Nisei.

Flăcările au rămas limitate în apartamentul în care a izbucnit incendiul, însă fumul s-a răspânit puternic în imobil, potrivit salvatorilor, care au intervenit vineri noaptea, la ora locală 22.30 (23.30, ora României).

 

80 de pompieri au luat parte la operaţiune

 

În total 80 de pompieri au luat parte la operaţiune, pentru a evacua aproximativ 200 de locuitori.

Marea majoritate a locuitorilor a fost scoasă din bloc pe geam, din cauză că fumul a umplut casa scărilor.

Sinistrul a fost controlat definitiv sâmbătă, către ora locală 1.00 (2.00, ora României).

Jumătate dintre evacuaţi s-au putut întoarce în locuinţe către ora locală 4.00 (5.00, ora României), însă aproximativ 90 de persoane urmează să fie mutate cu locuinţa până la renovarea apartamentelor în care locuiau.

Ei şi-au recuperat documentele, haine şi obiecte esenţiale, însoţiţi de pompieri, după care au fost trimişi în locuinţe temporare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel