Accidentul mortal a avut loc sâmbătă, în jurul orei locale 11 dimineața. Șoferul român al unei autorulote, care conducea spre Toulouse, a pierdut controlul vehiculului după ce a explodat o anvelopă. Autorulota a trecut peste balustradă și a ajuns sub autostradă. La fața locului au fost trimiși aproximativ 15 pompieri din Castelnaudary, Bram și Carcassonne. De asemenea, o echipă de medici de urgență din Smur a ajuns la locul accidentului.
Românca a murit pe loc, iar soțul ei a rămas încarcerat
Românca era în stop cardiorespirator când au ajuns medicii. În ciuda tuturor eforturilor serviciilor de urgență, din păcate nu a putut fi resuscitată și a murit pe loc. Soțul ei, șoferul român în vârstă de 74 de ani, a rămas încarcerat în fiarele contorsionate și a fost scos. El suferă de o fractură deschisă a membrelor inferioare. A fost dus la camera de urgență a spitalului Carcassonne. Cuplul este originar din România, dar locuia în Franța.
Polițiștii au intervenit rapid. Traficul în dreptul locului accidentului a fost deviat pe o singură bandă, cea din stânga. Circulația fost perturbată considerabil, astfel încât s-a ajuns la o încetinire a vitezei de până la 5 km/h, ceea ce a dus la o prelungire a timpului călătoriei fiecărui participant la trafic cu aproximativ o jumătate de oră.
Jandarmii au deschis o anchetă și au efectuat cercetările obișnuite pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
Vezi și
Șofer român, implicat cu duba într-un carambol, în Franța
Un accident rutier în care au fost implicate patru vehicule și patru șoferi de naționalități diferite, printre care și un român, a avut loc miercuri, 31 august, la ora locală 04:00, pe RN19 în Dampvalley-lès-Colombe, departamentul Haute-Saône din regiunea Bourgogne-Franche-Comté din estul Franței.
O desfășurare impresionantă de forțe. Au fost implicate în accident patru autovehicule și patru șoferi de naționalități diferite: un vehicul greu de marfă bulgar, un polonez de 3,5 tone, o dubă spaniolă condusă de un șofer român și un vehicul ușor francez.
Ancheta, complicată din cauza barierei lingvistice, ar trebui să permită stabilirea cauzelor exacte ale accidentului. Din primele informații de la primele constatări de la fața locului, a avut loc o coliziune frontală între vehiculul ușor și duba spaniolă condusă de șoferul român urmată de un carambol. Cei doi șoferi care s-au ciocnit frontal au fost transportați la spitalul Vesoul. Unul dintre ei, în vârstă de 27 de ani, considerat inițial rănit grav, a scăpat în cele din urmă fără răni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News