Franţa. Poliţistă înjunghiată mortal lângă Paris, chiar la intrarea în secţie. Atacatorul a murit în arest

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

O poliţistă a decedat vineri după ce a fost înjunghiată la intrarea într-o secţie de poliţie din Rambouillet, oraş francez situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Paris, transmit AFP şi Reuters.

Atacatorul a fost arestat, dar a murit ulterior din cauza rănilor provocate de gloanţele trase de poliţişti, a relatat postul de televiziune BFM.

Poliţia a menţionat că atacatorul a decedat, fiind atins de gloanţele trase de un singur ofiţer de poliţie. Este vorba despre un cetăţean tunisian, în vârstă de 36 de ani, necunoscut serviciilor de poliţie şi de informaţii teritoriale, aflat legal pe teritoriul francez.

Faptele s-au produs în jurul orei 12:20 GMT. Poliţista a decedat la locul atacului, în pofida intervenţiei serviciilor de urgenţă, ea suferind o rană gravă la gât.

Motivele atacului nu sunt deocamdată clare.

Premierul Jean Castex urmează să se deplaseze la locul atacului de la Rambouillet, oraş cu 26.000 de locuitori, mulţi dintre ei având locuri de muncă în Paris, potrivit purtătorului de cuvânt al executivului francez, Gabriel Attal.

Ministrul de interne francez, Gerald Darmanin, anunţase la rândul său că va merge la Rambouillet. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel