Potrivit Guvernului, prim-ministrul este însoţit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Luni, premierul Orban va avea convorbiri oficiale cu prim-ministrul Republicii Franceze, cei doi oficiali urmând să participe şi la o ceremonie de semnare a unor documente bilaterale. Ulterior, sunt prevăzute declaraţii de presă comune la Hotel de Matignon.
Ludovic Orban, întâlnire cu Jean Castex
Tot luni, este programată o întrevedere cu preşedintele Partidului "Les Republicains", Christian Jacob, la sediul Ambasadei României de la Paris.
În cadrul vizitei, Ludovic Orban va mai avea întâlniri cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Richard Ferrand, cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher, cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa - România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF), precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.
Pe agendă se mai află participarea la reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi o întrevedere cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News