Franța. Șofer român, amendat cu 747.000 de euro și condamnat la închisoare. Ce i-au găsit vameșii în dubă

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Tribunalul Belfort din Franța a condamnat, marți, un cetățean român, la trei ani de închisoare și o amendă de 747.000 de euro. 

Potrivit rechizitoriului, românul a fost acuzat că a achiziționat, transferat, importat și transportat 175 de kilograme de canabis din plante. Drogurile erau ascunse în încărcătura unei dube. Astfel, magistrații au decis o pedeapsă de trei ani de închisoare și o amendă de 747.000 de euro.

 

Vameșii au simțit mirosul de canabis

 

Șoferul român a fost prins în timpul unui control neașteptat la Lachapelle-sous-Rougemont, pe 17 august, în jurul orei locale 10:00. Vameșii au simțit mirosul caracteristic al plantei de canabis după ce au ridicat o parte din prelata unui Citroën Jumper. În investigațiile ulterioare, vameșii au descoperit 175,97 kilograme de iarbă.

Șoferul, un cetățean român în vârstă de 39 de ani, a fost invitat de agenți ai Ministerului de Finanțe să-i urmărească până la sediul lor din Delle. Acolo au „dezgropat” 179 de pungi termosigilate cu narcotice. 

 

Vezi și 

 

Șofer român de TIR, prins în Franța cu droguri de 4 milioane de euro. A fost arestat pe loc

 

La sfârșitul lunii mai, agenții de la brigada de supraveghere Dijon au interceptat, la bordul unei încărcături de gips-carton din Spania, 103,12 kg rășină de canabis și 444,64 kg polen din canabis, în valoare totală estimată la peste 3,9 milioane de euro. Camionul în care erau drogurile era condus de un român, care a fost arestat

Totul s-a întâmplat luni 24 mai, în cadrul unei misiuni pe autostrada A6, atunci când vameșii din Dijon au verificat o unitate rutieră înmatriculată în România, la taxajul Beaune-Saint-Nicolas, situat în Chorey-lès- Beaune. Șoferul, de naționalitate română, a declarat „că vine din Spania și că va merge în Belgia”, a anunțat direcția regională a vămilor din Dijon, printr-un comunicat de presă.

Românul a prezentat „un document de transport care acoperă un transport de 10 paleți de gips-carton”. Inspectând încărcătura, vameșii au remarcat prezența unui palet încărcat anormal. Ridicând gips-cartonul, aceștia au descoperit „o ascunzătoare formată din plăci tăiate, umplute cu mănunchiuri”, precizează vameșii din Dijon.

Deschiderea acestora a scos la iveală prezența rășinii de canabis. Descărcarea și percheziția completă a remorcii a făcut apoi posibilă „descoperirea, întinși pe trei paleți, a 16 baloți camuflați într-un sistem de sicrie, între plăci de gips-carton, în total 103,12 kg de rășină de canabis sub formă de „ouă și 444,64 kg de polen de canabis sub formă de săpun”.

Valoarea totală estimată este „de peste 3,9 milioane de euro pe piața ilegală”, adaugă vama din Dijon.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel