Franţa. Un minor şi un tânăr de 18 ani, arestaţi după ce ar fi plănuit atacuri violente

Andreea Cosma |
Data publicării:
O româncă și un egiptean au fost deconspirați pentru fraude de milioane în Italia. Trăiau din ajutoare sociale ilegale
O româncă și un egiptean au fost deconspirați pentru fraude de milioane în Italia. Trăiau din ajutoare sociale ilegale

Doi tineri radicalizaţi, suspectaţi că plănuiau acţiuni violente în Franţa, au fost arestaţi săptămâna aceasta în cadrul a două anchete separate şi prezentaţi sâmbătă unui judecător antiterorist în vederea unei eventuale inculpări, transmite AFP citând surse concordante.

Potrivit unei surse judiciare, un minor de 17 ani a fost arestat miercuri de către Direcţia Generală a Securităţii Interne (DGSI) din regiunea Paris şi plasat în custodia poliţiei. Acest adolescent îşi menţionase, în mesaje prin Telegram, intenţia de a ataca militari, a spus, la rândul său, o sursă familiarizată cu subiectul.

Un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, a fost arestat tot miercuri de DGSI, dar la Marsilia (sud). Arestarea sa a urmat unei percheziţii la domiciliu în timpul căreia au fost găsite documente de propagandă teroristă. Potrivit unei surse apropiate dosarului, acest tânăr franco-algerian a avut iniţial în plan să meargă în zona irakiano-siriană, dar ar fi renunţat, planificând să comită acţiuni violente pe teritoriul francez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel