Franța, în impas: Senatul refuză să prelungească "permisul sanitar"

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Grecia verifică certificatele de vaccinare emise în Bulgaria și România, sub suspiciunea de fraudă
Grecia verifică certificatele de vaccinare emise în Bulgaria și România, sub suspiciunea de fraudă

Senatul francez, dominat de opoziţia de dreapta, a refuzat joi să prelungească utilizarea ''permisului sanitar'' împotriva epidemiei de coronavirus până la 31 iulie 2022, creând o situaţie de impas cu majoritatea preşedintelui Emmanuel Macron, relatează AFP. 

Senatul a decis cu 158 de voturi împotriva a 106 să nu prelungească ''permisul sanitar'' decât până la 28 februarie, revizuind un proiect de lege adoptat de deputaţi pe 21 octombrie. Deputaţii şi senatorii vor încerca săptămâna viitoare să convină asupra unei versiuni comune. În caz de eşec, Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului, va avea ultimul cuvânt.

''Permisul sanitar'' francez împotriva COVID-19 restricţionează accesul în multe locuri publice, cum ar fi barurile, cafenele, cinematografele sau mijloacele de transport pe distanţe lungi. Permisul se eliberează persoanelor care sunt complet vaccinate sau care au un test negativ recent.

Din 9 august, acest permis condiţionează accesul la o serie de spaţii sociale, precum baruri şi restaurante. Din 30 august ''permisul sanitar'' a fost impus şi pentru 1,8 milioane de angajaţi care lucrează cu publicul. 

Francezii sunt chemați în continuare să se vaccineze

 

Autoritățile din Franța îndeamnă cetățenii în continuare să se vaccineze în cât mai mare măsură. În prezent aproximativ trei sferturi dintre ei sunt vaccinaţi.

Situaţia din Franţa contrastează în continuare cu cea din alte ţări europene, unde epidemia este în plin reviriment, mai ales în est, unde vaccinarea este mai puţin avansată, dar şi în Regatul Unit, care astă vară a ridicat aproape toate restricţiile.

Un specialist în virologie de la institutul Pasteur, Jean Claude Manuguerra, a apreciat pentru AFP că "nu trebuie ridicate total barierele şi precauţiile cum sunt permisul sanitar, deocamdată", iar guvernul francez merge pe aceeaşi linie, neascunzând că este foarte improbabil să se renunţe în viitorul apropiat la obligaţia prezentării acestui permis acordat persoanelor vaccinate sau testate negativ pentru a avea acces în diferite locuri, cum sunt restaurantele şi cinematografele.

"Nu este momentul să renunţăm la instrumentele de protecţie când vedem că virusul nu scade", a avertizat Olivier Veran, în timp ce deputaţii francezi au deschis calea spre o extindere a permisului sanitar dincolo de termenul prevăzut iniţial pentru jumătatea lunii noiembrie.

Ministrul francez a mai opinat că nu este "ilogic" să se condiţioneze permisul de o doză de rapel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel