Franţa instituie izolarea generală la domiciliu pentru cel puţin 15 zile

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Franţa a instituit izolarea generală la domiciliu pentru întreaga populaţie pentru cel puţin 15 zile. Cei care nu respectă regula vor fi amendaţi cu 135 până la 375 euro, scrie Le Figaro.

Se poate ieşi din casă doar în situaţii speciale: mersul la muncă pentru cei care nu pot lucra de acasă, cumpărături alimentare, doctor, farmacie sau plimbatul câinelui. Vizitele familiale, ieşirile sau întâlnirile în grup, mese între prieteni nu numai că sunt nerecomandate, dar sunt total interzise.

Orice părăsire a domiciliului trebuie justificată cu legitimaţia profesională, de medic, cadru medical, legitimaţie de presă pentru jurnalişti sau un atestat eliberat de întreprindere privind prezenţa indispensabilă la serviciu, documente ce trebuie însoţite obligatoriu de o declaraţie tip pe propria răspundere, descărcată de pe site-ul Ministerului de Interne, printată şi completată sau scrisă de mână, pentru cine nu are o imprimantă, care să conţină datele personale, motivul clar şi locul precis al deplasării.

 

100.000 de poliţişti şi jandarmi controlează toate persoanele întâlnite pe stradă

 

Aproximativ 100.000 de poliţişti şi jandarmi controlează toate persoanele întâlnite pe stradă pe întreg teritoriul Franţei. Orice încălcare a noilor reguli este sancţionată deocamdată cu amendă, iar în funcţie de evoluţia lucrurilor pedepsele pot creşte. Forţele de ordine nu au dat astăzi nici o amendă, ci au făcut controale, au discutat cu oamenii pe care i-au întâlnit pe stradă, le-au explicat cum trebuie să procedeze.

Însă de azi lucrurile se schimbă. Magazinele alimentare au publicat informaţii privind comportamentul clienţilor. În primul rând li se cere să cumpere cumpătat, să păstreze distanţa de 1-2 metri între cei care aşteaptă la coadă, intrările fiind limitate în funcţie de mărimea magazinului chiar şi la o singură persoană. Nu mai sunt folosite coşuri, fiecare vine cu sacoşa lui, iar plata se face numai cu cardul bancar. Iar farmaciile nu mai au voie să vândă fără reţetă decât o cutie de Paracetamol de persoană.

De astăzi şi presei i se aplică noi măsuri. În studiourile de radio şi de televiziune se află doar prezentatorul, ceilalţi jurnalişti comentatori sau invitaţi intervin prin video telefon de acasă sau din alte birouri. Intervenţiile oficialilor şi dezbaterile se fac tot prin intermediul internetului. Numărul jurnaliştilor prezenţi în redacţie a fost redus la minimum, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel