O femeie de 30 de ani a murit strivită sub o maşină după ce aceasta a fost luată de ape în Rouen, a anunţat Primăria din acest oraş situat la vest de Paris.
Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a precizat duminică dimineaţă în faţa reprezentanţilor presei că furtunile de sâmbătă au rănit totodată 15 persoane, din care două se află în stare gravă, inclusiv o adolescentă de 13 ani a cărei stare este critică.
Furtunile au traversat 65 de departamente ale Franţei şi 15.000 de persoane erau private de electricitate duminică dimineaţă, potrivit aceluiaşi ministru. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când o parte atât de vastă a teritoriului francez a fost lovită de furtuni simultane, a adăugat el.
Printre pagubele materiale cauzate de aceste fenomene meteorologice extreme, ministrul Gerald Darmanin a menţionat mai multe lucrări de artă, precum şi poduri istorice luate de ape în Mayenne şi distrugeri la nivelul culturilor viticole, mai ales în Landes şi Gers.
Meteo-France a anulat duminică dimineaţă codul portocaliu de furtună pentru cele 25 de departamente franceze care erau încă vizate, situate în principal în nord-estul ţării.
În anumite regiuni, rafalele de vânt au depăşit viteza de 100 de kilometri pe oră.
În Sud-Vest, grindină cu diametrul de mai mulţi centimetri a căzut într-o parte a domeniului viticol Armagnac, renumit pentru un sortiment de vin alb pe care îl produce, au anunţat viticultorii şi oficialii locali.
Fulgere puternice au iluminat de asemenea cerul din Bretania şi din Normandia, precum şi în Val de Loire şi Ile-de-France. Fotografii amatori au publicat numeroase imagini pe reţelele de socializare care arată vârful Turnului Eiffel în timp ce era lovit de fulgere spectaculoase.
Citește mai departe: Accident de tren în Franţa: cel puţin 19 răniţi, dintre care unul grav
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-un accident de tren turistic, sâmbătă după-amiaza, lângă Pontarlier, în estul Franţei, după o frână bruscă, a anunţat Prefectura, informează AFP.
Coni'Fer, mic tren turistic cu două vagoane, circulă pe o distanţă de câţiva kilometri în regiunea Haut-Doubs, la circa 1000 de metri altitudine.
"Sunt 18 răniţi uşor şi unul grav", a precizat aceeaşi sursă. "Toţi răniţii au fost duşi la spitalul din Pontarlier", a adăugat ea.
Trenul transporta circa 30 de persoane.
Accidentul a avut loc în jurul orelor locale 13:30, la nivelul comunei Hopitaux-Vieux, la circa 50 de kilometri la sud de Pontarlier.
Dintr-un motiv încă necunoscut, Coni'Fer a frânat brusc, potrivit aceleiaşi surse.
Potrivit cotidianului regional L'Est Republicain, trenul rula cu circa 20 de kilometri pe oră când a avut loc accidentul. Majoritatea pasagerilor se aflau atunci la mese în vagonul-restaurant, precizează cotidianul.
--------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News