Franța. Șofer român, prins cu o tonă de tutun în loc de detergent și 17.000 de euro în numerar: „Banii erau pentru operația fiului meu"

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un cetățean român a fost arestat preventiv miercuri, după ce ofițerii vamali francezi au descoperit în camionul său aproape o tonă de tutun de contrabandă, în urma unui control ala Loon-Plage. Valoarea estimată a bunurilor de către vamă este de 428.000 de euro.

Pe 29 septembrie, la terminalul de feribot din Loon-Plage, un șofer de camion de naționalitate română a fost controlat la volanul camionului său. Trebuia să transporte paleți de detergent. Camionul transporta cutii care conțineau 900 kg de tutun de rulat, în valoare de 428.000 EUR, care nu fusese declarat. În cabină au fost ascunși 17.000 de euro în numerar. Românul în vârstă de 40 de ani, care susține că lucrează pentru filiala din România a unei companii daneze de transport, pe lângă contrabanda cu tutun, este urmărit penal pentru spălare de bani.

Franța. Șofer român, prins cu o tonă de tutun în loc de detergent și 17.000 de euro în numerar

 

Într-o apariție imediată, miercuri, el a declarat că a primit 3.000 de euro pentru a face contrabandă cu tutun în Marea Britanie. "Am custodia fiului meu și acești bani erau destinați să finanțeze o operație de care are nevoie", a spus șoferul. Avocatul său a adăugat că cei 17.000 de euro nu erau de origine frauduloasă: "Clientul meu locuiește cu părinții săi și preferă să păstreze banii la el atunci când călătorește la serviciu."

Pentru a putea dovedi aceste afirmații, inculpatul a solicitat instanței un termen pentru a-și pregăti apărarea. Procesul său a fost amânat pentru data de 3 noiembrie. Între timp, el rămâne în detenție.

Citește mai departe

Franța. Un șofer român s-a ales cu un an de închisoare de pe o zi pe alta: Avea tavanul camionului „dublat“

 

Un șofer de camion român a fost condamnat, în urmă cu exact doi ani, pentru că a transportat șase albanezi în falsul tavan al camionului său. Bărbatul fusese prins cu cei 6 migranți la bord la același terminal.

Bogdan-Ionuț G., un roman care locuiește în Italia, a fost arestat la terminalul de feriboturi Loon-Plage, după ce șase albanezi au fost găsiți in falsul tavan al remorcii camionului sau.

Șoferul român susține că nu era conștient de prezența imigranților ilegali. Știa că transportă mobilier în Marea Britanie. Pe telefonul său, anchetatorii au găsit contactul unui anumit „Lino”, pe care l-au regăsit însă și în alte cazuri de contrabandiști de migranți judecați de instanța din Dunkerque. 

Inculpatul a fost judecat vinerea aceasta și condamnat la un an de închisoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel