Franța. Un român a intrat într-o școală și a început să amenințe profesorii: „Vom tăia capetele tuturor francezilor”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un român, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat, ieri, la 3 luni de închisoare de Tribunalul Brive-la-Gaillarde, din Corrèze, regiunea Limousin, Franța fiind găsit vinovat pentru acuzațiile de insultă și amenințări asupra profesorilor de la școala Marie-Curie.

Totul a avut loc marți, 10 noiembrie, după ce românul, supărat pe directorul școlii, ar fi început să strige și să amenințe profesorii: „Vom tăia capetele tuturor francezilor” în timp ce imita un gest de tăiere a gâtului. Directorul depusese o plângere, iar românul a fost arestat.

Nu este prima dată când românul amenință profesorii, anchetatorii stabilind faptul că și în septembrie, la începutul anului școlar, bărbatul i-a agresat verbal numindu-i „Hoți”, „Mafie” și spunându-le că „voi pune mâna pe voi!”. Totodată, românul le-ar fi reproșat cadrelor că nu poartă măști de protecție, deși în acea perioadă nu era obligatorie.

 

Românul, interdicție de a mai merge la școala fiului

 

Se pare că la acea școală învață fiul românului, iar în fața magistraților acesta a explicat că era supărat pe director și că regretă faptele și-și cere scuze.

Bărbatul, deja condamnat în 2012 pentru furturi, a fost condamnat la șase luni de închisoare, dintre care trei au fost suspendate. El a fost închis la sfârșitul audierii și nu va mai putea merge la școală sau contacta profesorii, anunță ouest-france.fr.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel