Mii de persoane au protestat din nou în diverse locuri din Franţa în cadrul mişcării ''Vestele Galbene'', aceasta fiind cea de-a 17-a săptămână de manifestaţii, relatează agenţia DPA.
La Paris, manifestanţii s-au strâns la Arcul de Triumf pentru un marş prin oraş.
În încercarea de a da un nou impuls protestelor antiguvernamentale, unii reprezentanţi ai ''Vestelor Galbene'' au făcut apel la o mişcare de protest de tip sit-in timp de trei zile în Champs de Mars, în faţa Turnului Eiffel.
Potrivit media locale, demonstranţii au fost împiedicaţi să ridice corturi în zona respectivă vineri seara.
Proteste au avut loc sâmbătă şi în alte oraşe mai mici, precum Bordeaux, Toulouse şi Puy-en-Velay.
Deşi au fost mai puţine violenţe comparativ cu celelalte proteste, mai multe surse media relatează că poliţia a folosit gaze lacrimogene, la Paris. Un video care arată cum agenţii împing o persoană care se sprijinea într-o cârjă a devenit viral, iar gestul poliţiei a fost intens criticat pe reţelele de socializare.
BREAKING! Violence between police and protesters! #westminster #brexit #protest #yellowvests #policeviolence pic.twitter.com/w3lQrAnE9M
— Sam (@samtaylor_03) March 9, 2019
[Citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News