Gabriela Firea cere demisia ministrului Mediului, Costel Alexe

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Primarul general, Gabriela Firea, îi cere demisia ministrului Mediului, Costel Alexe, catalogându-l drept „incompetent", după ce a "indus panică în rândul populației", prin afirmațiile recente legate de poluarea din Capitală, în care recomanda cetățenilor să poarte măști de protecție. 

"Ministrul PNL al mediului minte! Pe cine vrea să sperie și să alunge din marile orașe ale țării? Pe cetățeni, pe oficialii străini, pe turiști, pe incestitori? Penelistul specializat în tocat banii europeni în firme de apartament pentru protejarea a trei șerpi vrea să determine relocarea tuturor afacerilor în Budapesta sau la Sofia? Vrea să rămână cetățenii români fără locuri de muncă? Statul - și incompetentul Domn Câțu -, fără taxele și impozitele încasate de la multinaționale? În serviciul cui este ministrul PNL al mediului când minte că în București oamenii trebuie să poarte masca de protecție și că se respiră otravă!?", scrie Gabriela Firea, joi, pe pagina sa de Facebook.

Primarul general continuă și îi cere demisia lui Alexe pentru „acest atentat la siguranță cetățenilor".

"În marile aglomerări urbane din țară există poluare, sunt anumite ore și zile în care se depășesc valorile admise - e o realitate pentru care avem toți o răspundere, și guvernul, și autoritățile locale. Dar a exagera abuziv, a induce panică în populație, și a introduce acest subiect în bătălia politică este foarte grav, nu doar imoral", a adăugat sursa citată.

Gabriela Firea publică și câteva capturi de pe site-urile agențiilor de mediu din București, Cluj, Iași, Brașov, la final de an.

"Dacă România va plăti sancțiuni din partea Comisiei Europene pentru poluare, acestea vor fi pentru perioada 2010 - 2014. Șoc total! Nu Firea era primar atunci! Iar în ultimii trei ani am luat măsuri anti-poluare cât alții în 30. I le voi dovedi mâine și Domnului Ministru - Otravă, dacă va binevoi să vină la întâlnirea solicitată", a mai scris Firea.

În cursul zilei de miercuri, Gabriela Firea a transmis o scrisoare deschisă în care i-a cerut ministrului Mediului să fie prezent la o întâlnire de lucru ce va avea loc vineri, la Primăria Capitalei, pe tema poluării.

Scrisoare deschisă a venit după ce, marți seara, Costel Alexe a scris pe Facebook că Firea ar trebui să se mute în Capitală, pentru a vedea că bucureștenii „pur și simplu inhalează otravă".

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel