În judeţul Galaţi au fost aplicate cinci amenzi în staţiile din Galaţi, Târgu Bujor, Barboş şi Tecuci, pentru că sălile de pasageri erau insalubre. Sala de aşteptare a gării din Bistriţa a fost închisă astăzi, temporar.
„Ce am constatat în momentul în care s-a făcut controlul a fost prezenţa unor depuneri grosiere de murdărie. Am văzut şi excremente de păsări, pereţi murdari cu pete, scurgeri de lichide, depuneri de praf şi pânze de păianjen. Gresia era spartă şi e clar că putea să producă accidente. De asta am şi luat această măsură de oprire temporară a prestării serviciilor pentru sala de aşteptare a gării din Bistriţa şi, bineînţeles, au fost sancţionaţi cu o amendă de 20.000 lei“, a declarat şeful Protecţiei Consumatorilor Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, pentru RRA.
„Tot ceea ce s-a întâmplat în sala de aşteptare a fost generat de oameni ai străzii, care, pe timp de noapte, în timpul în care nu aveam serviciul de pază, s-au refugiat, s-au produs degradări. Deci, nu exista pe acea perioadă sistem de pază. Acum Regionala are serviciile de pază, nu mai e acces“, a explicat șeful staţiei, Ştefan Pop.
Gările, amendate din cauza mizeriei de nedescris
Călătorii nu sunt afectaţi de închiderea sălii, care se află la etaj, întrucât sunt locuri pe scaune în zona caselor de bilete de la parter, menționează Rador.
ANPC a dat 89 de amenzi în valoare de aproape 700.000 de lei în urma unor controale la companiile feroviare și a oprit temporar de la funcționare 27 operatori economici pentru grave nereguri.
„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat, în primele 4 luni ale acestui an, o campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legislației în domeniu, în ceea ce privește serviciile oferite consumatorilor la desfășurarea activității în transportul feroviar.
Sub coordonarea comisarului șef al Regiunii Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, echipele de control din întreaga țară au verificat 109 operatori economici”, potrivit unui comunicat de presă.
Principale abateri constatate au fost următoarele
- condiţii igienice necorespunzătoare a garniturilor de tren, respectiv geamurile vagoanelor și usile de acces fisurate,
- cotiere defecte cu partea metalica neacoperită, lipsa tapițeriei sau existența uneia deteriorate (ruptă, tăiată),
- perdele de protectie pătate, murdare,
- toalete neigienizate sau igienizate parțial, degajând un puternic miros de dejectii, cu pisoare defecte, fără produse de igienă, vase de wc fără capac, apă la grupul sanitar,
- prestarea serviciilor nealimentare pentru călători, fără a asigura condițiile igienice necesare,
- folosirea unor săli de așteptare neigienizate, nerenovate, cu păianjeni pe tavan, pereți scorojiți, pete de mucegai, infiltrații de apă,
- existența pavimentelor pe peroane deteriorate, cu coșuri de gunoi ruginite,
- existența peroanelor neridicate la nivel, a unor peroane denivelate cu armătura de metal ieșită prin beton-la vedere,
- folosirea unui număr insuficient de scaune pe peron cele existente fiind și deteriorate, neafișarea informațiilor corecte și complete la ghișeele de bilete,
- prezentarea unor tarife în moneda euro, fără a fi afișat cursul de schimba valutar al BNR, precum și informare incompletă cu privire la reclamațiile consumatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News