George Malos este una dintre persoanele care și-au pierdut viața în accidentul de la Ghindărești. Avea 26 de ani și era însoțit de iubita lui, Elena, preluată în comă de elicoperul SMURD și transportată la Spitalul județean Constanța.
Cei doi tineri sunt din Lumina, iar informația a fost confirmată chiar de primarul comunei, Ioan Roman, anunță ziarulamprenta.ro.
Polițiștii au deschis o anchetă
Reamintim că un accident cumplit a avut loc duminică pe DN2A, la intrare în Ghindăreşti.
La faţa locului s-au deplasat un elicopter SMURD, un echipaj SMURD C de terapie intersivă mobilă, un echipaj SMURD B, autospecială de descarcerare şi un echipaj SAJ B2.
Pompierii s-au chinuit minute în şir să scoată victimele din maşinile complet distruse.
Din păcate, pentru trei persoane nu s-a mai putut face nimic. Este vorba despre un bărbat și o femeie de 52, respectiv 54 de ani din București care se întorceau din Deltă, și un tânăr din Lumina, de 26 de ani care conducea un autoturism BMW. Tânărul se afla în mașină cu logodnica sa, care a fost transportată în stare gravă la Spitalul Județean Constanța.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea tragediei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News