Liderul AUR a anunțat marți, 29 aprilie, că nu va participa la dezbaterea electorală organizată de Televiziunea Română, în ciuda faptului că toți ceilalți 10 candidați înscriși în cursa pentru Cotroceni și-au confirmat prezența.
TVR informase încă de luni, 28 aprilie, că toți cei 11 candidați au acceptatinvitația de a participa la confruntarea programată pentru seara zilei de marți, începând cu ora 19:30. Totuși, incertitudinea privind participarea lui George Simion a apărut încă de luni seară, când acesta a părăsit intempestiv dezbaterea de la Digi24, unde a fost prezent doar câteva minute.
Momentul plecării sale de la postul de televiziune a fost marcat de un gest aparent simbolic: liderul AUR i-a oferit un buchet de flori Elenei Lasconi, candidata USR, și a părăsit platoul. Înainte de a ieși, Simion a invocat motive de principiu și a spus că nu poate participa la o dezbatere care, în opinia sa, legitimează un proces electoral pe care îl consideră viciat.
„Din respect pentru poporul român, nu pot gira această dezbatere electorală. În această săptămână voi fi în țară alături de români. Vă urez o seară plăcută”, a declarat Simion, justificându-și retragerea prin faptul că, în opinia sa, alegerile prezidențiale de anul trecut ar fi fost anulate fără o justificare temeinică. De altfel, liderul AUR a sugerat în repetate rânduri, în ultimele luni, că există o „fraudare sistematică” a proceselor democratice din România, fără a aduce însă probe concrete în sprijinul acestor acuzații.
Strategia lui George Simion
Această atitudine de respingere a dezbaterilor organizate de instituții media importante vine pe fondul unei strategii de campanie atipice a lui George Simion. În loc să participe la dialoguri între candidați, liderul AUR a anunțat că va continua „turul prin țară”, întâlnindu-se cu cetățenii în orașele și satele din România.
În contrast cu atitudinea lui Simion, ceilalți candidați, inclusiv Victor Ponta - care a lipsit și el de la dezbaterea Digi24 - au confirmat că vor fi prezenți în platoul TVR. Ponta și-a anunțat absența de la emisiunea de luni cu doar câteva ore înainte, însă a declarat ulterior că va participa la confruntarea organizată de televiziunea publică.
Decizia lui Simion de a evita aceste dezbateri ridică semne de întrebare atât în rândul analiștilor politici, cât și în rândul alegătorilor. Lipsa de disponibilitate pentru dialog direct cu ceilalți candidați și refuzul de a-și susține punctele de vedere în fața publicului larg ar putea fi interpretate ca o slăbiciune sau o strategieîntr-o campanie electorală în care expunerea mediatică și confruntările de idei sunt esențiale. Cel mai probabil Simion se bazează pe sondajele care-l dau învingător în primul tur și nu ar vrea să piardă procente la dezbaterile care l-ar pune în situații grele.
Minusurile refuzului repetat de a participa la dezbateri
Absențele repetate de la confruntările electorale îl pun pe candidatul AUR într-o poziție vulnerabilă în fața opiniei publice, mai ales în rândul votanților indeciși, care ar fi avut ocazia să evalueze prestația sa în raport cu ceilalți competitori.
Dezbaterea organizată de TVR reprezintă una dintre cele mai importante oportunități de prezentare a platformelor programatice ale candidaților la alegerile prezidențiale, fiind urmărită de sute de mii de telespectatori din întreaga țară. În contextul unei competiții electorale extrem de fragmentate și tensionate, fiecare apariție publică contează, iar absența lui Simion nu poate trece neobservată.
Este pentru a doua oară în doar 24 de ore când candidatul AUR refuză participarea la o dezbatere televizată majoră, ceea ce alimentează speculațiile privind o strategie deliberată de evitare a confruntărilor directe, într-un moment în care ceilalți candidați încearcă să-și consolideze pozițiile în sondaje și să atragă sprijinul electoratului nehotărât.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News