Publicitate
Numărul participanţilor la evenimente private va fi limitat de exemplu în regiunile care înregistrează peste 35 de noi contaminări la 100.000 de locuitori în şapte zile. În aceste regiuni, portul măştii va fi obligatoriu peste tot unde oamenii sunt apropiaţi unii de ceilalţi mai mult timp.
Adunările vor fi limitate la 25 de persoane în instituţiile publice şi la 15 în sălile private.
"Sunt convinsă că ceea ce vom face acum va determina modul în care vom traversa această pandemie", a comentat cancelarul german.
"Putem vedea că rata de contaminare creşte şi că în anumite regiuni este foarte ridicată", a adăugat ea. "Este motivul pentru care trebuie să împiedicăm o creştere necontrolată sau exponenţială", a insistat Angela Merkel.
Citeşte şi: Germania, RECORD de infectări în 24 de ore. Cea mai mare cifră de la începutul pandemiei
Dacă pragul de 50 de noi contaminări la 100.000 de locuitori este depăşit, vor fi impuse reguli şi mai severe, ca limitarea reuniunilor private la maxim 10 persoane din două familii şi închiderea restaurantelor la orele 23.00.
Guvernul federal şi landurile, care sunt responsabile de politicile de sănătate, au petrecut miercuri opt ore pentru a elabora aceste reguli care încearcă să unifice situaţii extrem de disparate, consecinţă a federalismului.
Germania a înregistrat miercuri 5.000 de noi contaminări cu coronavirusul în 24 de ore, un nivel nemaiatins de la măsurile de restricţie din primăvară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News