Germania. Guvernul înăspreşte legislaţia anti-COVID-19. Angela Merkel: "Situaţia este gravă"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul federal german a aprobat marţi o înăsprire a legislaţiei naţionale în vederea limitării răspândirii COVID-19, prin măsuri care pot avea întâietate în faţa celor adoptate la nivelul landurilor, transmit AFP şi dpa. Cancelarul Angela Merkel a argumentat că "situaţia este gravă" şi trebuie evitată ocuparea locurilor în secţiile de terapie intensivă.

Guverul de la Berlin a dispus modificarea Legii privind protecţia faţă de infecţii. Noile reglementări vor permite aplicarea în mod uniform a restricţiilor în zonele cu o rată de contagiere ridicată. Pentru a intra în vigoare, modificările normative trebuie să fie aprobate cu o majoritate de două-treimi în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei.

 

Interdicţii de circulaţie

 

Noile norme prevăd interdicţii de circulaţie între orele 21.00 şi 5.00 în zonele în care rata de infectare este ridicată, reducerea numărului de persoane care se pot întâlni în privat şi închiderea restaurantelor, informează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung. Sălile de sport vor funcţiona doar pentru clienţi care exersează individual.

Ar fi pentru prima dată când interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii la scară naţională ar putea fi impusă în mod automat în încercarea de a stopa valul epidemic.

 

Angela Merkel: "Situaţia este gravă"

 

"Situaţia este gravă. Restricţiile sunt necesare şi trebuie să acţionăm urgent împotriva pandemiei. Vrem să aplicăm reguli uniforme, un mecanism urgent de restricţionare la nivel naţional", a declarat cancelarul Angela Merkel.

"Măsurile de combatere a epidemiei trebuie să devină mai stringente şi mai consistente. Va fi prea târziu dacă vom aştepta până când se vor epuiza locurile la terapie intensivă. Nu ne putem permite acest lucru", a subliniat Angela Merkel, conform publicaţiei Die Welt.

Până acum, măsurile de combatere a pandemiei au fost decise prin colaborare între nivelul federal şi landuri, care sunt abilitate să ia decizii în materie sanitară, în virtutea sistemului federal german.

Acest proiect, care pentru a intra în vigoare trebuie să fie aprobat de Bundestag (camera inferioară a parlamentului german), prevede o incidenţă minimă de 100 noi infectări la 100.000 locuitori pe trei zile pentru ca autorităţile federale să poată decide măsuri precum interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii şi închiderea magazinelor considerate neesenţiale.

În cazul în care rata incidenţei este cuprinsă între 100 şi 200 de noi infectări la 100.000 de locuitori, şcolile nu vor mai primi decât elevii testaţi de două ori pe săptămână. Şcolile vor trebui să rămână închise dacă rata incidenţei depăşeşte 200 la 100.000 de persoane.

 

Se înăspreşte legislaţia  anti-COVID



Celelalte măsuri confirmă restricţiile intrate deja în vigoare în Germania la finalul anului trecut.

Noul proiect legislativ constituie o victorie pentru Angela Merkel, adepta unei abordări mai dure pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Marţi, incidenţa pe o săptămână era de 140,9 la 100.000 pentru întregul teritoriu german, unde 10.810 noi cazuri de COVID-19 şi 294 decese au fost raportate în ultimele 24 de ore, potrivit Institutului Robert Koch (RKI). La începutul săptămânii, Germania a depăşit pragul de 3 milioane de infectări cu COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel