Măsurile, care urmează după dispute interminabile între diferite landuri, trebuie puse de acord cu ministerele federale. Aceasta se preconizează că va avea loc în timpul unei a doua runde de discuţii miercuri seara.
În timpul primei lor întâlniri faţă în faţă din 12 martie, şefii landurilor au convenit să continue politica ce recomandă distanţarea socială de 1,5 metri în public, precum şi purtarea măştii de faţă în transportul public şi în magazine.
Şcolile urmează să revină la activitatea normală după vacanţa de vară, cu condiţia ca numărul infecţiilor să scadă în continuare.
Va rămâne în vigoare interzicerea evenimentelor publice de amploare până cel puţin la sfârşitul lunii octombrie, deşi premierul landului Schleswig-Holstein, Daniel Guenther, a declarat pentru dpa că anumite evenimente ar putea fi permise de la începutul lui septembrie, cu condiţia să limiteze contactele şi să se aplice măsurile de igienă.
Populaţia trebuie încurajată să îşi limiteze contactele, iar restricţiile vor fi reimpuse dacă numărul infecţiilor creşte.
Vorbind marţi, înainte de întâlnire, Merkel a cerut în continuare prudenţă.
Deciziile au venit în timp ce un nou focar în masă a apărut la o fabrică de prelucrare a cărnii în vestul ţării. Grupul Toennies a raportat că 400 dintre lucrătorii săi de la fabrica din landul Rheda Wiedenbrueck au fost testaţi pozitiv la virus.
Autorităţile medicale din regiune au plasat aproximativ 7.000 de persoane în carantină, inclusiv pe toţi cei care au lucrat în fabrica respectivă, care a fost închisă.
Gereon Schulze Althoff, responsabil la Toennies pentru controlul focarului, a afirmat că muncitori întorşi dintr-un weekend prelungit petrecut acasă în România şi Bulgaria ar fi putut aduce virusul, conform relatării dpa.
Au existat mai multe focare la fabricile de procesare a cărnii din Germania în ultimele săptămâni. Rapoartele au evidenţiat numărul mare al lucrătorilor din Europa de Est cu salarii mici angajaţi de fabrici şi condiţiile supraaglomerate în care trăiesc aceştia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News