Germania. Tânăr român, găsit mort în casă. Decesul lui Andrei, un mister nedesluşit

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Sfârşit fulgerător pentru un tânăr de numai 23 de ani, din Bălteni, judeţul Dâmboviţa, găsit mort în locuinţa pe care o închiriase într-o localitate din Germania.

Tânărul plecase la începutul anului să muncească acolo pentru a le face un trai mai bun celor de acasă. Moartea lui i-a şocat pe cei cunoscuţi, mai cu seamă că nu s-a plâns nimănui că ar avea vreun necaz uriaş. Cu sufletul îndoliat, cei de acasă aşteaptă lămuriri despre nenorocire

Andrei provenea dintr-o familie modestă. Îl aşteptau acasă părinţii şi sora cea mică. Din cauza greutăţilor din ţară, tânărul a decis să plece, în urmă cu şapte luni, peste hotare. Muncea la o firmă de curăţenie din Germania şi îşi făcuse planuri să îi aducă şi pe cei dragi acolo.

 

„Andrei era vesel tot timpul!”

 

În urmă cu trei zile, apropiaţii au rămas uimiţi după ce au văzut pe contul lui de socializare un mesaj cutremurător.

„Andrei nu ar fi făcut asta, sub nicio formă. Era vesel tot timpul, acum o săptămână, doua avea planuri să îşi aducă acolo familia şi acum deodată să auzim că nu mai e”, a spus Daniela Florescu, matusa tânărului, potrivit Știrile PRO TV.

Tatăl băiatului a fost sunat de şeful acestuia şi a primit vestea cumplită. Luni, autorităţile au înştiinţat familia în mod oficial despre deces. Cunoscuţii şi-l amintesc pe Andrei drept un om plin de viaţă, mereu săritor şi optimist. Tocmai din acest motiv nu înţeleg cum s-a întâmplat tragedia.

Un văr a fost ultimul care a schimbat câteva mesaje cu Andrei înainte să se afle de necaz. Acesta spune că nimic nu i-a dat de bănuit că urmează o asemenea nenorocire.

 

Moartea lui Andrei rămâne un mister nedesluşit

 

Familia greu încercată se gândeşte şi la costurile uriaşe ce urmează pentru repatrirea tânărului şi cele necesare înmormântării. Spera că se vor găsi oameni cu suflet, ca să-i ajute.

Pentru familie şi pentru prieteni, moartea lui Andrei rămâne un mister nedesluşit. Autorităţile din Germania au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească la finalizarea cercetărilor dacă vorbim despre o sinucidere sau despre o moarte accidentală. Cert este că nu este exclusă nicio ipoteză.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel