Germania. 200 de persoane au dormit în trenurile din gara Hanovra, din cauza FURTUNII

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Compania feroviară germană Deutsche Bahn a permis unui număr de 200 de persoane să doarmă marţi noaptea în trenurile aflate în gara centrală din Hanovra în condiţiile în care o furtună a cauzat întârzieri şi anulări ale curselor, transmite dpa. Germania. 

Un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn a pus la dispoziţie două trenuri ICE (InterCity Express) în gara Hanovra, cu o capacitate de aproximativ 1.400 de locuri. De asemenea, au fost puse la dispoziţie trenuri în gările din Hamburg şi Kassel, însă ele nu au fost folosite.

Transportul feroviar a fost afectat începând de marţi seară mai ales în nordul şi nord-estul Germaniei. Din cauza furtunii, mai multe linii au fost blocate de arbori căzuţi.

Aproximativ 300 de călători ce efectuau o cursă între oraşul elveţian Chur şi cel german Hamburg au rămas în tren timp de mai multe ore ca urmare a ruperii unui cablu de alimentare cu energie electrică a locomotivei. Ulterior, jumătate dintre pasageri au fost evacuaţi şi s-au îndreptat spre oraşul Hanovra cu un autocar, iar ceilalţi au fost nevoiţi să rămână în tren câteva ore, până la repararea cablului electric respectiv.

Ruta feroviară între oraşele germane Hanovra şi Bremen a fost închisă temporar, adaugă sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel