Germania. 3 „polițiști“ români, plan iscusit de a jefui mai multe prostituate: Au făcut mii de euro, chiar și în pandemie

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Trei români, cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au fost restați, fiind suspectați că au agresat și jefuit prostituate în cel puțin nouă cazuri.

Polițiștii Stuttgart i-au arestat luni, 21 septembrie, pe cei trei români în vârstă de 18, 31, respectiv 34, acuzați că au jefuit mai multe prostituate pe teritoriul Germaniei. Cei trei români aveau un plan bine pus la punct și, după ce stabileau întâlniri cu ele, se dădeau drept polițiști.

Cei trei români contactau prostituatele prin intermediul reclamelor online și stabileau cu ele întâlniri în camere de hotel sau în apartamentele lor. La fața locului, bărbații se dădeau drept ofițeri de poliție în civil, chiar prezentau legitimații false în sprijinul afirmațiilor și le anunțau pe femei că le percheziționează locuințele,  în cele mai multe cazuri recurgând chiar la violență.

Falșii polițiști căutau de fapt telefoane mobile și bani numerar. Astfel, în perioada 9 martie 2020 –  9 aprilie 2020, cei 3 români ar fi  comis patru astfel de fapte în Stuttgart.

O tânără prostituată i-a pus pe fugă

 

Recent, pe 3 septembrie 2020, ar fi dat două lovituri într-un hotel de pe Waiblinger Strasse, unde, într-o cameră, ar fi agresat o prostituată în vârstă de 27 de ani. Românul de 34 de ani a smuls din mâinile femeii un telefon mobil și un portofel cu câteva mii de euro în numerar. Apoi, în altă cameră din același hotel, unde stabiliseră o altă întâlnire, au încercat să atace o tânără de 21 de ani, care a reușit să le opună rezistență, iar suspecții au fugit fără pradă, potrivit unui comunicat de presă al poliției din Stuttgart.

Pe 5 septembrie 2020, cei trei români sunt acuzați că ar comis un furt într-un apartament de pe Mailänder Platz. Acolo, bărbații aranjaseră să întâlnească două prostituate,  de 26 respectiv 28 de ani. Folosind același pretext- că sunt ofițeri de poliție în civil - românii au jefuit apartamentul celor două femei, de unde au plecat cu câteva mii de euro în numerar și mai multe telefoane. În aceeași seară, bărbații sunt bănuiți că ar fi atacat o altă prostituată, de 29 de ani pe Möhringer Strasse.

Falșii ofițeri români au fost arestați luni seară la Köln și sunt suspectați că au comis fapte și în Trier, Heidelberg, Heppenheim, Ulm și Neu-Ulm. La două percheziții desfășurate în Ludwigshafen și Mannheim, ofițerii au descoperit probe importante pe care le-au rechiziționat. Procurorii  din Stuttgart au cerut ca cei 3 români să fie prezentați unui judecător, care a emis mandatele de arestare marți, 22 septembrie.

Polițiștii cred însă că și alte femei au fost atacate și jefuite de cei trei români, astfel că solicită sprijinul martorilor și a oricui poate da mai multe detalii, și îi îndeamnă să contacteze ofițerii de poliție la +4971189905778.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel