Germania. 80 de muncitori români de la un abator, INFECTAȚI cu noul coronavirus. Anunț oficial MAE

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Aproximativ 80 de români care lucrează la o companie de prelucrare a cărnii din localitatea germană Coesfeld, landul Renania de Nord-Westfalia, au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE precizează că, potrivit datelor preliminare obţinute de către un reprezentant al oficiului consular din Bonn, care s-a deplasat în regiune, 130 de persoane care îşi desfăşoară activitatea la această întreprindere au fost testate pozitiv cu COVID-19, iar aproximativ 60% dintre persoanele testate pozitiv sunt cetăţeni români.

Ministerul român precizează că starea de sănătate a persoanelor în cauză este bună, acestea fiind plasate în izolare la o unitate hotelieră pusă la dispoziţie de către angajator. De asemenea, MAE subliniază că toţi angajaţii companiei îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă şi beneficiază de asigurare medicală.

Potrivit MAE, în prezent, nu există date concrete cu privire la cetăţenia persoanelor infectate, numărul total al angajaţilor diagnosticaţi cu COVID-19 urmând a fi comunicat după centralizarea rezultatelor tuturor testelor efectuate.

Totodată, MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români care îşi desfăşoară activitatea la această companie.

Consulatul General al României la Bonn menţine legătura activ atât cu autorităţile locale, cât şi cu reprezentanţii companiei, fiind pregătit să acorde asistenţa consulară necesară, în limita competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reiterează că misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate tratează cu prioritate orice solicitare de sprijin din partea cetăţenilor români şi întreprind demersuri pentru soluţionarea fiecărei situaţii, în măsura posibilului, în contextul limitărilor impuse de pandemia de COVID-19.

De asemenea, ministerul român recomandă cetăţenilor români care se află în străinătate şi care se confruntă cu situaţii dificile, inclusiv cazuri în care drepturile acestora nu sunt respectate, să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat.

Cetăţenii români care se află în Republica Federală Germania şi care au nevoie de asistenţă consulară pot contacta: Ambasada României la Berlin la următoarele numere de telefon: + 49 30 21239555; +49 30 21239514; +49 30 21239516; +49 160 157 9938 (telefon de urgenţă) sau unul dintre oficiile consulare ale României din Germania: Consulatul General al României la Bonn: +49 228 68 38 135; +49 228 68 38 211; +49 228 68 38 244; +49 228 68 38 254; +49 (0)1735757585 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Munchen: 0049 (0)1631927011; 0049 (0)1602087789; Consulatul General al României la Stuttgart: (00 49) (0) 711 664 86 11; (00 49) (0) 711 664 86 12; (00 49) (0) 711 664 86 13; (00 49) (0) 711 664 86 14; (00 49) (0) 711 664 86 15, (0049) (0) 1716813450 (telefon de urgenţă).

MAE reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate, iar, în cazul deplasării în scopul desfăşurării de activităţi profesionale, să consulte inclusiv informaţiile publicate pe paginile de internet ale misiunii diplomatice şi/sau ale oficiilor consulare din statul de destinaţie şi să acorde atenţie sporită prevederilor contractelor de muncă ce ar urma să fie încheiate, în special în condiţiile specifice impuse de actuala criză COVID-19.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel