Germania ar putea acorda ajutoare la încălzire, ca răspuns la creşterea preţurilor. "Trebuie să facem ceva"

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Autoritățile din Germania analizează posibilitatea de a ajuta gospodăriile să îşi plătească facturile la încălzire în lunile de iarnă.

 

Inițiativa ar reprezenta o nouă dovadă a acţiunilor avute în vedere de guverne ca răspuns la criza energetică, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. "Trebuie să facem ceva", a spus joi ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner într-un discurs ţinut la o adunare a Partidului Liberal Democrat (FDP) organizată la Stuttgart.

"Vă promit că, în limitele mijloacelor care îmi stau la îndemână, vom acorda un astfel de sprijin bazat pe principiul solidarităţii persoanelor care sunt afectate în mod deosebit", a adăugat Christian Lindner.

Anunțul vine în contextul în care preţul gazelor naturale a reînceput să crească în 2022, după ce pe parcursul anului trecut s-a triplat. Creșterea costurilor la energie a afectat în mod deosebit gospodăriile, în condiţiile în care facturile au explodat, dar şi numeroase sectoare industriale, care au fost nevoite să reducă producţia.

Christian Lindner, liderul Partidului Liberal Democrat (FDP), cel mai mic partid din coaliţia condusă de cancelarul Olaf Scholz, a susținut că ajutoarele avute în vedere ar urma să fie concentrate pe acele persoane ale căror costuri cu încălzirea reprezintă o parte disproporţionată din veniturile lor disponibile.

În plus, el a subliniat că Germania îşi permite să acorde ajutoare. De asemenea, a adăugat că împrumuturile nete preconizate pentru acest an vor fi cu aproximativ 10 miliarde de euro mai mici decât s-a bugetat, scrie Agerpres.

 

Viața e tot mai scumpă, indiferent de țară: Prețurile alimentelor au atins un maxim al ultimilor 10 ani la nivel mondial

 

De asemenea, nu doar prețurile gazelor naturale au crescut, la începutul anului. Prețurile mondiale ale alimentelor au scăzut în decembrie, după patru creșteri lunare consecutive, dar au urcat cu 28% în 2021, atingând cel mai ridicat nivel mediu din 2011 încoace, a anunțat agenția ONU pentru alimentație, citată de Reuters.

Indicele prețurilor la alimente al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care urmărește prețurile internaționale ale celor mai tranzacționate produse alimentare la nivel mondial, a înregistrat luna trecută o medie de 133,7 puncte, față de 134,9 puncte revizuite pentru luna noiembrie.

Cifra din noiembrie a fost 134,4.

Pentru întregul an 2021, indicele de referință a înregistrat o medie de 125,7 puncte, în creștere cu 28,1% față de 2020 și cel mai ridicat nivel de la 131,9, în 2011.

Indicele lunar a atins maximele ultimilor 10 ani, reflectând scăderea recoltelor și cererea puternică din ultimul an.

Cu excepția produselor lactate, prețurile tuturor categoriilor din indicele prețurilor la alimente au scăzut în decembrie, uleiurile vegetale și zahărul scăzând semnificativ, a precizat agenția.

Cu toate acestea, toate categoriile au înregistrat creșteri puternice față de 2021, a adăugat aceasta.

Prețurile mai mari la alimente au contribuit, de asemenea, la o creștere a inflației, pe măsură ce activitatea economică se redresează în urma crizei coronariene.

FAO a avertizat că majorarea costurilor alimentelor în țările dependente de importuri pune în pericol populațiile mai sărace.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel