Germania. Bilanţul exploziei din Leverkusen a ajuns la cinci MORȚI. Două persoane sunt în continuare dispărute

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Cinci persoane au decedat până acum dintre victimele exploziei produse marţi într-o zonă industrială din vestul Germaniei, au anunţat joi autorităţile locale, citate de "Bild".

Membrii echipelor de intervenţie au găsit joi cadavrele a încă trei persoane care erau dispărute. Alte două sunt în continuare căutate în urma accidentului industrial produs în orașul Leverkusen.

Bilanţul victimelor a ajuns, astfel, la cinci morţi. Alte 31 de persoane au fost rănite în deflagraţie, unele fiind în stare critică, potrivit rfi.ro.

Amintim, o explozie puternică s-a produs, marţi, la un centru de procesare de deşeurilor situat în zona industrială Chempark din Leverkusen, la periferia oraşului german Köln. Explozia şi incendiul care a urmat au distrus trei rezervoare în care erau între 600 şi 900 de tone de solvenţi industriali.

O anchetă privind cauzele exploziei şi natura substanţelor degajate în atmosferă este coordonată de Procuratura landului Renania de Nord-Westfalia. Concluziile acesteia vor fi comunicate luna următoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel