Trupul neînsuflețit al unui român de 37 de ani a fost găst de un fermier german, pe un câmp dintre localitățile bavareze Wallersdorf și Haunersdorf.
Poliția Judiciară din Landshut a preluat ancheta și încearcă să stabilească circumstanțele exacte ale morții bărbatului.
"Se poate presupune că persoana zace pe câmp de mai mult timp”, precizează poliția într-un comunicat, având în vedere că trupul bărbatului se afla în stare destul de avansată de descompunere.
Pe baza unei cărți de identitate găsite la fața locului, anchetatorii cred că persoana decedată este un român de 37 de ani. Polițiștii investighează modul în care bărbatul a ajuns pe terenul situat în apropierea unei fabrici BMW și privind posibila cauză a morții, nefiind exclus un posibil accident.
Inspectoratul de Poliție Judiciară din Landshut solicită sprijinul populației. Persoanele care au observat ceva suspect în Wallersdorf, în zona Osenstrasse, sau în apropierea căilor ferate sunt rugate să telefoneze la numărul de telefon 0871 / 9252-0.
Anchetatorii presupun că bărbatul a avut bagaje sau haine, așadar, oricine a văzut astfel de obiecte în zona menționată și nu le poate identifica este rugat să se prezinte la Departamentul de Poliție din Landshut.
Potrivit publicației pnp.de, polițiștii germani au cercetat întreaga zonă în speranța găsirii unor indicii, însă momentan nu s-a făcut lumină în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News