Bărbatul ar fi tot român, din București. Cei doi au avut o relație cu probleme, care a durat câteva luni, iar Elena a decis recent să-i pună capăt. Fostul partener nu s-ar fi împăcat cu despărțirea și o căuta insistent pe Elena. Cu o zi înaintea crimei, ar fi sunat-o de mai multe ori și i-ar fi cerut să se întâlnească a doua zi, potrivit unei surse apropiate a familiei, citată de Adevărul.
Luni dimineață, bărbatul a așteptat-o lângă locuință și a înjunghiat-o în gât.
Colegii și vecinii au fost șocați de vestea tristă
Elena K., care era medic la un spital din orașul Fulda, landul Hessa, a fost găsită moartă în jurul orei 8:00, oră la care se întorcea acasă de la serviciu.
Colegii și vecinii au fost șocați de vestea tristă. Elena erau foarte apreciată în spitalul în care lucra, iar vecinii știu că era și o mamă devotată pentru fiul ei de 2 ani.
Elena era specializată în chirurgie generală și lucra la spitalul din Fulda de 10 ani: „Este groaznic. Suntem cu toții șocați și nu ne vine să credem ce s-a întâmplat. Elena era foarte atentă cu pacienții”, a declarat un coleg pentru presa locală.
Elena K. era născută în județul Prahova, a făcut facultatea la Sibiu, unde l-a cunoscut și pe viitorul soț, tot medic. Amândoi s-au mutat în Germania în urmă cu peste 10 ani. Relația lor nu a mai mers la un moment dat și în urmă cu 2 ani au divorțat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News