Germania dă liber la refugiați: Devin cetațeni cu drept deplin dacă se angajează

Narcis Popa |
Data publicării:

Ministrul german de interne, Horst Seehofer, a indicat luni că unii refugiaţi ar trebui să fie lăsaţi să renunţe la statutul lor de solicitant de azil dacă îşi găsesc un loc de muncă şi învaţă limba germană, semnalând astfel disponibilitatea sa pentru un compromis într-o dispută a coaliţiei privind noua lege a imigraţiei, relatează agenţia Reuters.

Cancelarul Angela Merkel doreşte să ajute companiile care se confruntă cu o penurie masivă de forţă de muncă, reducând din obstacolele pentru muncitorii calificaţi proveniţi din afara Uniunii Europene.

Dar preconizata lege privind imigraţia, care urmează să fie discutată luni în cadrul convorbirilor la nivel înalt în coaliţie, riscă să-i înfurie pe acei alegători care se simt neglijaţi după decizia din 2015 a cancelarului Merkel de a primi peste un milion de refugiaţi şi migranţi, în majoritate musulmani din Orientul Mijlociu.

În timp ce un număr tot mai mare de refugiaţi îşi găsesc locuri de muncă, procesul este lent din cauza necesităţii urgente de muncitori calificaţi. Este nevoie de până la cinci ani pentru un sirian sau irakian cu un nivel redus de educaţie să înveţe limba germană şi să obţină o calificare profesională.

Partidele din coaliţie sunt în dezacord în legătură cu faptul dacă refugiaţii care trăiesc deja în Germania ar trebui să fie lăsaţi să renunţe la statutul lor de azilant dacă şi-au găsit un loc de muncă şi au învăţat germana.

Seehofer, şeful mult mai conservatoarei Uniuni Creştin-Sociale (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Merkel, a afirmat că a ajuns la un acord de compromis cu ministrul muncii, Hubertus Heil, de la Partidul Social-Democrat (SPD), înainte de negocierile de luni.

Seehofer a mai spus că solicitanţii de azil ale căror cereri au fost respinse vor trebui să părăsească Germania, indiferent dacă ei şi-au găsit între timp un loc de muncă şi au învăţat limba germană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel