Germania: DESCINDERI la firme de procesare a cărnii suspectate că au angajat ilegal est-europeni

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Descinderi de amploare în Germania, la companiile de procesare a cărinii. Autorităţile germane au efectuat, miercuri, percheziţii la companii din industria procesării cărnii acuzate că au angajat ilegal persoane din ţări est-europene, în principal din state din afara Uniunii Europene, informează site-ul N-TV.de, scrie Mediafax.

Aproximativ 800 de agenţi de poliţie au descins în aproximativ 40 de sedii ale unor companii din cinci landuri germane. "Operaţiune majoră în cinci landuri germane. În colaborare cu reprezentanţi ai justiţiei, au loc percheziţii în sedii de firme şi locuinţe, pe baza unor suspiciuni privind trafic de persoane din străinătate", a transmis Poliţia federală germană prin Twitter.

Zece persoane cu vârste cuprinse între 41 şi 56 de ani sunt cercetate penal pentru trafic de persoane şi falsificare de documente. Autorităţile suspectează că firme din industria de procesare a cărnii au adus ilegal în Germania persoane din Europa de Est, în principal din ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

Investigaţia este coordonată de Parchetul din oraşul Halle.

În urmă cu câteva luni, compania de procesare a cărnii Tönnies a fost anchetată după depistarea unui focar de coronavirus în rândul unor angajaţi est-europeni. Compania Tönnies a precizat că nu este vizată de noua anchetă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel