Doi români care au rămas fără benzină pe o autostradă din Germania i-au uimit pe polițiști, relatează publicația Neumarkt Aktuell. Atunci când medicul a venit să le ia probe de sânge pentru a vedea cât sunt de beți, cei doi au făcut scandal crezând că o să-i vaccineze forțat.
Cei doi români împingeau o mașină pe Autostradă
Potrivit surse citate, incidentul s-a petrecut pe 01 ianuarie, pe A3, între nodurile Neutraubling și Regensburg-Ost. Cei doi români au fost observați, în jurul orei 17:45, de un alt șofer care i-a văzut cum împingeau mașina pe autostradă.
Patrula de poliție care a ajuns la fața locului a constatat că ambele persoane erau puternic alcoolizate, în jur de 2,5 la mie fiecare. Cei doi s-au acuzat unul pe celălalt că ar fi șoferul, astfel că oamenii legii au decis ca amândurora să le fie prelevată câte o probă de sânge.
Au crezut că sunt vaccinați forțat
Fiind foarte beți, bărbații au presupus în mod eronat că medicul care a fost adus pentru a preleva probele de sânge îi va vaccina forțat împotriva noului coronavirus. Drept urmare, aceștia au reacționat violent și au făcut scandal. În cele din urmă au fost convinși de polițiști că e vorba doar de un test de alcoolemie.
Niciunul dintre cei doi nu a putut prezenta un permis de conducere valabil, astfel încât acum e în curs o anchetă care urmează să stabilească dacă vreunul are dreptul de a conduce.
Cei doi români au fost eliberați, însă pe numele lor a fost deschis un dosar penal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News