Germania: Expulzările de migranţi în creștere

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Autorităţile germane au expulzat în acest an de trei ori mai mulţi solicitanţi de azil în alte ţări europene decât în 2017, relevă un document al Ministerului de Interne de la Berlin.

Aşa-zisul regulament Dublin al Uniunii Europene, care stipulează că migranţii trebuie deportaţi în statul european în care au fost înregistraţi prima dată, a fost suspendat în momentul de vârf al crizei refugiaţilor din 2015, fiind ulterior reinstituit, menţionează dpa.

Ministerul de Interne german a precizat, la solicitarea partidului Die Linke (extremă stânga), că autorităţile de la Berlin au expulzat până acum în acest an în alte state europene un total de 485 de persoane, cu 17 curse aeriene. Comparativ, în 2017 această cifră a fost de 153 de persoane expulzate cu şapte zboruri, iar în 2016 au fost expulzate doar 26 de persoane, cu două zboruri.

Anul acesta, 12 din cele 17 avioane cu migranţi expulzaţi din Germania au avut ca destinaţie Italia, ţară confruntată cu un important flux de refugiaţi dată fiind apropierea ei relativă de Libia. Ulla Jepke, purtătoare de cuvânt a grupului parlamentar al Die Linke, a condamnat deportările în Italia, afirmând că acolo 'mulţi refugiaţi sunt nevoiţi să trăiască pe străzi, fără perspectiva de a beneficia de o locuinţă şi de asistenţă adecvate şi fără perspectiva unei proceduri de azil corecte'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel