Germania. Femeie condamnată la închisoare pe viaţă după ce şi-a ucis cinci copii. "Decepţie, furie şi disperare"

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
crima_germania
crima_germania

O femeie din oraşul Solingen în vestul Germaniei a fost condamnată joi la închisoare pe viaţă după ce a fost găsită vinovată de uciderea a cinci dintre cei şase copii ai săi, toţi cu vârste cuprinse între unu şi opt ani, relatează DPA şi France Presse.

Tribunalul din oraşul Wuppertal (vest) a recunoscut "circumstanţe agravante" şi a condamnat-o pe femeie, în vârstă de 28 de nai, la cea mai grea pedeapsă în Germania. Acest lucru exclude practic eliberarea ei înainte de cel puţin 15 ani.

Potrivit rechizitoriului, drama a avut loc pe 3 septembrie 2020, în apartamentul familiei din Solingen, lângă Wuppertal.

Femeia a pus ceva în băutura copiilor ei în timpul micului dejun pentru ca ei să adoarmă.

Vezi și: Crima care a șocat Germania: O femeie și-a drogat și ucis cinci din cei șase copii, supărată că a fost părăsită de soț. A început procesul

Femeie condamnată la închisoare pe viaţă, în Germania

 

Fiul cel mare al femeii a supravieţuit acţiunilor mamei sale, nefiind acasă. În timpul procesului, acuzarea a susţinut că ea a sedat mai întâi copiii şi apoi i-a înecat sau i-a sufocat pe rând.

Poliţiştii anchetatori cred că văzând o fotografie a soţului ei cu o nouă parteneră a fost incidentul ce a motivat crima care a şocat Germania. Apoi ea i-a trimis un mesaj că nu-i va mai vedea pe copii din nou.

Judecătorul la rândul său a urmat pe deplin teza parchetului, potrivit căreia acuzata Christiane K. şi-ar fi ucis copiii mai ales din "decepţie, furie şi disperare". Lumea ei s-a prăbuşit după ce a descoperit o fotografie a soţului său - de care era despărţită de un an - împreună cu noua sa parteneră.

Închisoare pe viaţă pentru o mamă, după ce şi-a ucis cei cinci copii



"Viaţa ei s-a schimbat dramatic în acel moment", a declarat preşedintele tribunalului Jochen Kötter. ''Ea nu a putut să suporte" şi a vrut să-şi pedepsească soţul, a adăugat el.

Corpurile copiilor au fost descoperite în paturile lor la 3 septembrie anul trecut. Femeia a insistat că un intrus a pătruns în casa ei, a legat-o şi a forţat-o să trimită mesaje chat înainte de uciderea copiilor.

Experţi psihiatri nu au găsit nicio dovadă a unei boli mintale grave. Apărarea a cerut eliberarea pe motiv că rămân îndoieli dacă clientul său a comis crimele.

Instanţa a constatat că Melina, 1 an, Leonie, 2 ani, Sophie, 3, Timo, 6 şi Luca, în vârstă de 8 ani, au fost ucişi de mama lor, care ulterior s-a aruncat în faţa unui tren în gara centrală din Dusseldorf dar a supravieţuit tentativei de suicid.

Ea îşi trimisese fiul cel mare, care a supravieţuit nevătămat, la bunica sa, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel