Florian C., în vârstă de 31 de ani, și-a verificat fosta parteneră la locul ei de muncă, a urmărit-o cu mașină, apoi a înjunghiat-o în timp femeia era aproape de ușa casei. Potrivit judecătorului, condamnatul a acționat din gelozie și răzbunare. Femeia nu se aștepta la un atac și nu a avut nicio șansă să se apere.
Judecătorul a catalogat gestul românului drept furie, ură, răzbunare, gelozie și dezamăgire, după ce Elena l-a părăsit. Fapta este deosebit de condamnabilă, deoarece victima era o mamă singură, iar acum fiul de doar doi anișori trebuie să crească fără mamă. Prin urmare, instanța vede o gravitate a vinovăției românului, scrie RTL.de.
Criminalul a zâmbit în timpul verdictului
Florian C., care a apărut într-un tricou roz la anunțarea verdictului, dădea impresia că nu ascultă ce spun magistrații. În schimb, s-a uitat la rudele sale din auditoriu și a zâmbit, în timp ce judecătorul descria cum a maltratat-o pe Elena K. în timpul relație și că ar mai fi încercat, în trecut, să o sugrume.
Tânărul de 31 de ani a negat crima. Însă judecătorul a enumerat dovezile, inclusiv petele de sânge pe haine și sms-ul pe care i-l scrisese femeii cu o seară înainte de crimă: „Simțiți-vă bine cât puteți”, se spune în acesta.
Germania. Cine este românul care ar fi ucis-o pe doctoriță: O căuta insistent pe Elena
De asemenea, instanța a dispus criminalului să achite 15.000 de euro fiului Elenei și 10.000 de euro mamei Elenei. Verdictul nu este definitiv din punct de vedere juridic. Avocatul apărării a anunțat că va depune un recurs.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News