În plus, cancelarul Olaf Scholz a adăugat că guvernul intenţionează să distribuie 30 de milioane de vaccinuri suplimentare până la sfârşitul lunii, scrie Agerpres, citând Reuters. Potrivit noilor măsuri, persoanele care au făcut booster-ul vor fi de asemenea scutite de carantină după contactul cu o persoană infectată, a spus Scholz într-o conferinţă de presă după o întâlnire cu premierii celor 16 landuri din țară.
De asemenea, perioada de izolare va fi redusă la zece zile, cu opţiunea de a ieşi din casă din ziua a şaptea dacă testul este negativ, precizează DPA. În acest moment, izolarea durează până la 14 zile, în funcţie de mai mulți factori.
"Vaccinarea este importantă. Trebuie să facem mai multe progrese în această privinţă. Este clar că ne vom mai confrunta o perioadă cu (varianta) Omicron, aşa că nu putem să transmitem sistemului de sănătate că pericolul a trecut", a spus cancelarul german.
Noile reguli au fost convenite de guvernul federal şi guvernele landurilor, scrie Agerpres.
Proteste de amploare în Germania. Oamenii au ieșit din nou în stradă împotriva restricțiilor
În contextul în cara autoritățile recurg la noi măsuri pentru a stopa răspândirea variantei Omicron, peste 20.000 de persoane au participat la începutul acestei săptămâni, în Germania, la proteste împotriva restricţiilor impuse de autorităţi pentru a gestiona pandemia de COVID-19, informează dpa.
În timp ce multe din proteste obţinuseră în prealabil autorizaţia de organizare, au fost şi câteva neautorizate şi, prin urmare, ilegale.
Landul Mecklenburg-Vorpommern din nord-estul Germaniei este un punct important în care s-au concentrat demonstraţiile în ultimele săptămâni.
În total, au fost organizate luni proteste în aproximativ 20 de oraşe şi orăşele din Germania, potrivit poliţiei.
În Rostock, câteva mii de persoane au mărşăluit prin centrul oraşului, potrivit estimărilor poliţiei. Protestul a fost permis atât timp cât participanţii aveau acoperite gura şi nasul. Cu toate acestea, aceste reguli au fost ignorate de mulţi participanţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News