Germania. Măsuri de izolare, după creşterea cazurilor Covid19. "Cea mai bună şansă a celor infectaţi este să rămână aici''

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Autorităţile din landurile germane Goettingen (Göttingen) şi Renania de Nord-Westfalia au cerut poliţiei să pună în aplicare măsuri de carantină în urma creşterii la nivel local a infecţiilor cu coronavirus, informează Reuters.

 

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în Germania a crescut cu 687, la 189.822, au arătat duminică datele de la Institutul Robert Koch (RKI). Autorităţile din Renania de Nord-Westfalia au forţat 6.500 de angajaţi şi familiile lor să intre în carantină după ce mai mult de 1.000 de muncitori de la abatorul Toennies au fost testaţi pozitiv la coronavirus.

Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, a solicitat oficialilor consulari ai Poloniei, Bulgariei şi României să mobilizeze traducători pentru a-i convinge pe muncitori să respecte măsurile de izolare. "Există 1.300 de proprietăţi în care trăiesc muncitorii şi familiile lor şi unde trebuie să respectăm regulile de carantină'', a spus Laschet duminică într-o conferinţă de presă, explicând că poliţia locală şi responsabili cu menţinerea ordinii publice ajută la respectarea măsurilor.

"Trebuie să le explicăm oamenilor că dacă sunt infectaţi nu ar trebui să încerce să se întoarcă în ţările lor de origine. Cea mai bună şansă a lor este să rămână în Germania, unde vor beneficia de cea mai bună asistenţă medicală, a spus Laschet.

 

Revoltă la blocul unde au fost plasate în carantină în jur de 700 de persoane



În Goettingen o revoltă a izbucnit sâmbătă la un bloc de locuinţe, unde au fost plasate în carantină în jur de 700 de persoane. 
''În jur de 200 de persoane au încercat să iasă din imobil, dar 500 s-au conformat regulilor de carantină'', a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, Uwe Luehrig, şeful poliţiei landului. În tulburările care au urmat, opt poliţişti au fost răniţi după ce locuitorii au început să atace oficialii legii cu sticle, artificii şi bare metalice, a spus Luehrig, potrivit Agerpres. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel