Germania. Merkel admite neajunsuri în răspunsul la al doilea val epidemic, dar le cere compatrioţilor încă puţină răbdare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Cancelarul german Angela Merkel a admis joi, într-o intervenţie în Bundestag, că au existat neajunsuri în ce priveşte răspunsul la al doilea val al epidemiei de COVID-19, dar le-a cerut compatrioţilor săi să mai aibă răbdare, după o nouă prelungire a lockdown-ului până la 7 martie, dându-le asigurări că restricţiile nu vor fi menţinute nicio zi mai mult decât va fi necesar, transmit dpa şi Reuters.

Potrivit cancelarului, Germania a rezistat mai bine decât alte ţări primului val pandemic, însă „pe urmă nu am fost suficient de atenţi sau suficient de rapizi”, iar al doilea lockdown, înăsprit progresiv începând din noiembrie, nu a venit suficient de repede.

Miercuri, Merkel şi prim-miniştrii celor 16 landuri au convenit prelungirea măsurilor de lockdown până la 7 martie, ceea ce înseamnă că restaurantele, barurile, cele mai multe magazine, muzeele şi facilităţile de timp liber vor rămâne închise.

Cu toate acestea, autorităţile regionale au stabilit să decidă pe cont propriu în ce priveşte redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor, un subiect sensibil având în vedere presiunea imensă pusă de lockdown asupra familiilor cu copii.

În plus, frizeriile se vor putea redeschide, în condiţii stricte de igienă, de la 1 martie.

 

Angela Merkel: „Marea majoritate a măsurilor convenite trebuie menţinute cu consecvenţă”



„Marea majoritate a măsurilor convenite trebuie menţinute cu consecvenţă”, a subliniat Merkel, notând că acestea sunt „adecvate, necesare şi proporţionale”.

„Ştiu că ceea ce am realizat până acum în lupta împotriva coronavirusului a avut şi încă are un preţ ridicat”, le-a spus ea deputaţilor.

„Nicio singură zi nu uit ce înseamnă pentru fiecare cetăţean măsurile necesare: o limitare temporară severă a libertăţii nemaitrăită niciodată înainte în Republica federală, o povară personală grea, singurătate, griji economice, temeri existenţiale. Nu voi uita acest lucru nici măcar o singură zi”, a subliniat cancelarul.

„Ca democraţie, avem o datorie să nu menţinem în vigoare restricţiile nicio singură zi mai mult decât este necesar”, a adăugat ea.

 

Pentru a evita un al treilea val de infectări, este nevoie de încă puţină răbdare

 

Programul de vaccinare a oferit speranţă pentru lunile viitoare, a mai spus Merkel, arătând că înţelege dezamăgirea oamenilor faţă de desfăşurarea acesteia, mult mai lentă decât în Marea Britanie, Israel şi SUA.

Totuşi, pentru a evita un al treilea val de infectări, este nevoie de încă puţină răbdare. „Nu cred că un du-te-vino - deschiderea, apoi închiderea din nou - aduce mai multă predictibilitate pentru oameni decât aşteptarea câteva zile în plus”, a apreciat ea.

În condiţiile unei contracţii de 5% a PIB în 2020, au existat apeluri din partea industriei şi a formaţiunilor de opoziţie, înaintea deciziei de prelungire a restricţiilor, pentru relaxarea acestora, mai ales având în vedere că rata infectărilor a scăzut constant în acest an.

 

Merkel a spus că Germania trebuie să asculte avertismentele oamenilor de ştiinţă



Totuşi, oficiali guvernamentali şi experţi au avertizat în mod repetat că numărul de cazuri noi nu este însă suficient de mic, şi au atras atenţia asupra riscului reprezentat de noile mutaţii ale coronavirusului, mai ales de cea britanică, în circulaţie deja în Germania.

În discursul său în Bundestag, Merkel a spus că Germania trebuie să asculte avertismentele oamenilor de ştiinţă, menţionând că unele ţări europene trec printr-o „perioadă dramatică de creştere a infectărilor, cu toate efectele dezastruoase asupra sistemelor de sănătate”.

Deciziile autorităţilor germane ţin cont de incidenţa cazurilor pe 7 zile la 100.000 de locuitori, situată acum la 64,2, după ce crescuse la aproape 200 spre finalul anului trecut.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel