Germania. Ministrul apărării a discutat despre viitorul jihadiștilor din Siria

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Ministrul german al apărării Ursula von der Leyen a discutat vineri la Pentagon despre viitorul luptătorilor străini ai grupării Stat Islamic din Siria, un dosar în care au apărut fricţiuni între Berlin şi Washington, transmite AFP.

"Am dat asigurări încă o dată că vom aborda fiecare caz în mod individual", a declarat pentru presă von der Leyen la încheierea întrevederii cu omologul său american ad-interim Patrick Shanahan.

Oficialul german a adăugat că ambele părţi sunt convinse că principala problemă o reprezintă "strângerea probelor unor activităţi teroriste în regiune" în cazul acestor luptători jihadişti.
Statele europene refuză să repatrieze pentru a-i judeca pe cetăţenii săi plecaţi în Siria să lupte în rândul grupării Stat Islamic, invocând în special absenţa unor anchete la faţa locului şi faptul că Forţele Democratice Siriene (FDS), care îi deţin, nu se află la guvernare.

Washington se teme de evadarea acestor luptători jihadişti străini şi de aceea a propus europenilor reticenţi să finanţeze construirea unor centre de detenţie mai sigure în Irak.

Jihadiștii străini, judecați în Siria



Autorităţile de la Bagdad au propus judecarea tuturor jihadiştilor străini reţinuţi în Siria în schimbul unei sume de bani, o soluţie care ar permite statelor de origine să rezolve problema spinoasă a repatrierilor, dar care trezeşte îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului.

Justiţia irakiană se consideră competentă în privinţa judecării crimelor comise sub "califatul" auto-proclamatului Stat Islamic, care o perioadă a deţinut controlul asupra unei treimi din teritoriul Irakului şi a unei mari porţiuni din Siria.

Ministrul german al apărării a primit asiguri din partea americană în privinţa menţinerii unor forţe militare ale SUA în Siria.

"Americanii au reafirmat şi acum că vor rămâne în regiune cu efective suficiente", a declarat Ursula von der Leyen. "În următoarele săptămâni vom vedea cum va putea fiecare (membru al coaliţiei internaţionale împotriva grupării Stat Islamic) să îşi asume partea sa din sarcină".

Donald Trump a cerut retragerea militarilor americani



În decembrie, preşedintele Donald Trump a luat prin surprindere aliaţii SUA când a anunţat retragerea celor 2.000 de militari americani din regiunea de nord-est a Siriei, după ce a proclamat o victorie totală asupra grupării jihadiste.

De atunci, şeful statului american s-a lăsat convins de Congres, de Pentagon şi de partenerii săi să încetinească retragerea trupelor şi să menţină în această zonă, care nu se află sub controlul regimului de la Damasc, o "forţă reziduală" de câteva sute de soldaţi, care să fie sprijiniţi de militari ai statelor aliate. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel