Germania. Muncitor român acuzat că și-a înjunghiat un coleg în timp ce erau în carantină: „Mi-au pus otravă în mâncare!“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un român de 24 de ani a fost audiat, vineri, de instanța de district Bielefeld, în dosarul în acre este cercetat pentru tentativă de omor. El ar fi agresat fizic un coleg de 22 de ani, tot român, într-o cameră din campusul unde locuiau.

Românul de 24 de ani este cercetat pentru suspiciunea de tentativă de omor. El este acuzat că a agresat fizic un coleg de cameră în vârstă de 22 de ani în locuința pusă la dispoziție de o companie de prelucrare a cărnii de pe Clarholzer Strasse, în iunie anul trecut. Românul inculpat a comentat motivele care u dus la această situație și a spus că era convins că ceilalți conaționali alături de care locuia i-au pus otravă în mâncare.

Românul acuzat de tentativă de omor „Mâinile îmi erau umflate și aveam senzația că nu mai pot respira"

 

Tânărul român riscă acum „un sejur“ într-o clinică de psihiatrie. Parchetul urmărește plasarea pe termen lung într-o astfel de instituție. Un expert este numit pentru a-l evalua psihiatric pe românul de 24 de ani. Tânărul, rezervat în timpul procesului, răspundea la întrebările judecătorului cu „Da”, „Nu” sau „Nu știu”. Înainte de audiere, inculpatul de 24 de ani a susținut că nu se simte bine. A chemat o ambulanță i a fost dus la spitalul St. Vinzenz din Rheda-Wiedenbrück, de unde a fost eliberat fără niciun diagnostic. „Mâinile îmi erau umflate și aveam senzația că nu mai pot respira", a răspuns el când judecătorul a întrebat ce simptome a avut el în acel moment.

Victima, un român în vârstă de 22 de ani, a fost de asemenea prezent la audieri.  „Am vrut să ies din cameră. Acolo stătea în fața mea cu cuțitul în mână. Părea emoționat și susținea că colegii săi de cameră îi puseseră otravă în mâncare“, a explicat victima. Românul de 22 de ani s-a ferit de atacul conaționalului său și a fost rănit cu trei înțepături de cuțit în partea stângă. „Am fost tratat în spital timp de trei zile. După aceea, am fost în concediu medical pentru două săptămâni ”, a declarat victima în sala de judecată, citează  

A lucrat 12 ani în Grecia

 

Românul acuzat de tentativă de omor se apară susținând că intrase în panică. „Credeam că cineva încearcă să-mi facă ceva rău”. Inculpatul provine dintr-un orășel de lângă granița cu Republica Moldova. După nouă ani de școală, a plecat în Grecia în adolescență în 2009 împreună cu tatăl său, unde a lucrat acolo ca muncitor în construcții timp de 12 ani. Înapoi acasă, a primit un contract de muncă de la o companie de prelucrare a cărnii din Rheda-Wiedenbrück. Înainte de a putea prelua funcția, a trebuit să finalizeze o perioadă de carantină în cămin, timp în care s-a produs acest  incident. Procesul în fața Tribunalului Regional Bielefeld continuă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel