Germania. Muncitori români băgați în carantină, BĂTAIE cu poliția-VIDEO

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un grup de muncitori români din Germania s-au luat la bătaie cu polițiștii germani, după ce au fost obligați să stea în carantină într-un bloc. 

Toți cei 700 din complexul de locuințe din orașul Gottingen (saxonia inferioară) au fost obligați să intre în carantină, după ce 120 de muncitori români, bulgari și polonezi au fost depistați cu COVID-19. 

200 dintre aceștia nu au respectat măsura și au încercat să iasă cu forța. Muncitorii au atacat forțele de ordine cu sticle, pietre și bare metalice. Cel puțin 8 polițiști au fost răniți, transmite Antena 3. 

Autoritățile germane încearcă să aducă traducători, în încercarea de a-i convinge pe muncitorii de la abator să respecte măsurile. 

VIDEO

 

17 români au fugit deja și sunt căutați de poliție

 

17 cetăţeni români din Germania au fugit din carantină, iar acum sunt căutaţi de autorităţile locale. În cazul în care poliţiştii de frontieră vor stabili că printre cei care vor să intre în ţară se află şi români care au fugit din carantină, ei vor fi opriţi şi vor fi luate toate măsurile, scrie Mediafax. 

1.300 de muncitori ai unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, din Germania, au COVID-19. Jumătate dintre ei sunt români, iar printre aceştia se află şi cei 17 care au fugit. 

"Potrivit informațiilor preliminare obținute de către oficiul consular, până la acest moment, conform testelor efectuate, 1.300 de lucrători au fost depistați pozitiv pentru infecția cu COVID-19, iar aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină. Tuturor lucrătorilor care se află în carantină le sunt asigurate hrana și alte bunuri de strictă necesitate. În acest context, consulul general al României la Bonn s-a deplasat, la data de 18 iunie, la sediul companiei în cauză pentru clarificări cu privire la situația lucrătorilor români. Reprezentanții companiei au precizat că aproximativ 50% din persoanele depistate ca fiind infectate sunt cetățeni români (datele urmând să fie confirmate de către Departamentul de Sănătate Publică, după finalizarea analizării tuturor testelor efectuate) iar conducerea companiei, împreună cu autoritățile locale, au decis suspendarea temporară a activității", a informat MAE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel