Germania nu mai primește migranți din Italia: acordul de solidaritate a fost suspendat

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Migranții sub 18 ani vor fi ținuți în centre timp de până la 90 de zile conform noului decret / Sursa foto: freepik.com
Migranții sub 18 ani vor fi ținuți în centre timp de până la 90 de zile conform noului decret / Sursa foto: freepik.com

Transferurile de migranți din Italia în Germania ca parte a mecanismului de solidaritate voluntară au fost oprite. Decizia aparține guvernului german, aparent, din cauza presiunii puternice asupra sistemului său social.

Germania ar fi suspendat primirea migranților care sosesc din Italia în cadrul acordului de solidaritate voluntară, care redistribuie migranții către toate statele membre ale UE.

Cotidianul german Die Welt a relatat că decizia a fost luată de ministrul german de interne Nancy Faeser, care a informat Roma despre această hotărâre, explicând că presiunea migratorie puternică, cu care se confruntă, în prezent, Germania a obligat Berlinul să suspende temporar procedurile de selecție a solicitanților de azil care sosesc prin intermediul acordului de solidaritate voluntară.

Suspendarea oficială a acordului a fost comunicată printr-o scrisoare către guvernul italian încă de la începutul lunii august și va rămâne în vigoare "până la noi ordine".

Cu toate acestea, decizia nu va afecta persoanele pentru care fusese deja planificat un transfer în Germania. Acești migranți vor fi primiți în țară așa cum era prevăzut.

Potrivit Die Welt, în spatele deciziei guvernului german se află refuzul constant al guvernului italian de a permite transferurile din Germania în baza Convenției de la Dublin pentru acei migranți care s-au mutat fără permisiune.

 

Franța intenționează să blindeze frontiera de la Ventimiglia

 

Potrivit normelor în vigoare, dacă un solicitant de azil se deplasează într-o a doua țară din UE fără permis, el trebuie trimis înapoi în țara în care a intrat pentru prima dată. Italia, însă, nu a fost de acord să primească aceste persoane înapoi timp de mai multe luni.

Încă din decembrie 2022, Italia a trimis o scrisoare partenerilor săi europeni în care le spunea că nu va mai accepta acest tip de transfer, din cauza presiunii prea mari în sistemul de primire.

O presiune care s-a intensificat în vara acestui an. Imaginile care sosesc din Lampedusa dau o idee despre amploarea situației, când peste 4.000 de persoane au sosit într-o singură zi.

Și ministrul francez de interne, Gérarld Darmanin a anunțat că intenționează să blindeze frontiera de la Ventimiglia, împiedicând astfel migranții debarcați în Italia să o traverseze pentru a ajunge în Franța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel