Germania. Numărul cazurilor de violenţă domestică a crescut considerabil în pandemie

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Numărul cazurilor de violenţă domestică a crescut semnificativ în Germania, în contextul pandemiei cu noul coronavirus, conform unui raport dat publicităţii de organizaţia Weisser Ring pentru sprijinirea şi consilierea victimelor acestui tip de violenţă, transmite DPA.

 

"Am remarcat o creştere de aproximativ 10% a cazurilor de violenţă domestică în anul 2020, dar şi o creştere cu 20% prin comparaţie cu situaţia din 2018. Şi probabil că anul acesta vom atinge din nou nivelul din 2020", a declarat şeful organizaţiei, Joerg Ziercke, pentru DPA.

Voluntarii acestei organizaţii au avut în grijă aproximativ 17.000 de cazuri în 2020. Dintre acestea, 26% au fost abuzuri şi violenţe de natură sexuală.

Conform şefului organizaţiei, Joerg Ziercke, activitatea organizaţiei pe care o conduce confirmă predicţiile cu privire la creşterea numărului de incidente domestice violente în contextul pandemiei de coronavirus.

 

80% dintre victimele violenţei domestice sunt femei



Astfel, la doar câteva săptămâni după lockdown-urile din 2020 şi 2021 s-au înregistrat creşteri semnificative ale apelurilor la ajutor primite de organizaţie din partea victimelor violenţei domestice, scrie Agerpres. În aceste condiții, numărul de apeluri la ajutor primite de organizaţie a crescut cu 20% în 2020 prin comparaţie cu 2019 - (de la aproximativ 18.000 astfel de cazuri în 2019 la peste 22.000 în 2020).

Şeful organizaţiei a preconizat o creştere similară şi în acest an.

Totodată, organizaţia a oferit 3.350 de consultări online, de două ori mai multe în 2020 prin comparaţie cu anul 2019.

Aproximativ 80% dintre victimele violenţei domestice sunt femei, conform lui Ziercke.

Această tendinţă îngrijorătoare este confirmată şi de statisticile poliţiei germane care au înregistrat o creştere cu 15% a infracţiunilor în acelaşi interval de timp (aproximativ 150.000 de infracţiuni produse în 2020 în contextul pandemiei), scrie Agerpres.

 

Studiu-Femeile batute în familie au șanse să moară mult mai devreme

 

De asemenea, tot în 2020, un studiu realizat în Marea Britanie a dezvăluit faptul că femeile care au trecut printr-un episod de violență domestică sunt mai predispuse la deces din orice cauză decât restul. 

Femeile care au supravieţuit violenţei domestice prezintă un risc mai mare de deces din orice cauză în comparaţie cu restul populaţiei, indică un studiu realizat în Marea Britanie, citat de Press Association.

Cercetătorii au descoperit că pe perioada studiului supravieţuitoarele violenţei domestice au prezentat un risc de deces cu 44 de procente mai mare în comparaţie cu cele care nu au experimentat acte de abuz, însă motivul nu este clar.

Oamenii de ştiinţă au identificat totodată un risc mai ridicat de a dezvolta afecţiuni precum boli cardiovasculare şi diabet de tip 2 în rândul celor care au suferit abuzuri domestice.

Specialiştii au precizat însă că sunt necesare mai multe cercetări pentru a se afla care sunt factorii specifici care au condus la creşterea riscului de deces.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel