Publicitate
Potrivit polițiștilor, este vorba despre o româncă de 37 de ani, care călătorea cu trenul în direcția München, în jurul orei 16.00, și nu avea certificatul sanitar necesar.
În timpul unui control efectuat de personalul Deutsche Bahn cu puțin timp înainte de oprirea la Stuttgart, i s-a cerut să coboare din tren. Românca nu a dorit să se conformeze acestei cereri, astfel că între părți a apărut o dispută verbală.
În timpul acestei discuții, femeia, care locuiește în Euskirchen, l-a lovit de mai multe ori în tibie pe un angajat al DB, în vârstă de 32 de ani, după ce cetățeanul german a încercat să o scoată din tren.
Cu ajutorul unui ofițer de poliție care călătorea în tren și a unei patrule a poliției federale care a fost solicitată în acest caz, femeia de 37 de ani a fost, în cele din urmă, scoasă din tren. Atât pasagera, cât și angajatul DB s-au plâns ulterior de dureri, motiv pentru care a fost chemată o ambulanță care le-a acordat celor doi îngrijirile necesare.
Poliția federală investighează acum acest caz, sub suspiciunea de agresiune, informează un comunicat al poliției.
Român, scandal monstru într-un bar pentru că polițiștii "l-au deranjat" la masă pentru a-i cere certificatul verde
Un scandal asemănător a fost declanșat și de un român din Italia, care a fost nemulțumit că polițiștii l-au deranjat la masă pentru a-i cere certificatul verde. Tânărul a fost denunțat pentru ultraj și insultarea unui funcționar public.
Un român în vârstă de 30 de ani va fi trimis în judecată pentru ultraj și insultarea unui funcționar public, după ce a făcut un scandal monstru în timp ce se afla într-un bar din localitatea Castel de Piano, o comună în Provincia Grosseto, Toscana.
Tânărul se afla în bar în momentul în care au intrat carabinierii pentru a face controlul documentelor, mai ales al certificatului verde. Tocmai în aceste momente, tânărul de 30 de ani, fără niciun motiv, a început să strige la polițiști că nu intenționează să le arate nimic, sugerând astfel că se opune procedurilor obișnuite de identificare.
În realitate, lucrurile nu au stat deloc cum și-ar fi dorit tânărul: el a arătat actele și, ca toți ceilalți clienți, a prezentat și certificatul verde. Românul avea documentele perfect în ordine, la fel ca toți ceilalți clienți, inclusiv managerul și angajatul.
Oamenii legii l-au acuzat totuși pe român de infracţiunea prevăzută de art. 341 bis cod penal, jignirea personalului în uniformă aflat în îndeplinirea atribuțiilor lor și în prezența mai multor persoane.
Astfel, tânărul va trebui să răspundă la tribunal pentru acuzațiile de ultraj și insultarea unui funcționar public.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News