Publicitate
"Germania este destinaţia de călătorie numărul 1 în Europa în preferinţele mai multor ţări din Europa printre care Austria, dar şi Danemarca, olandezii în principal, Polonia, Turcia, Elveţia. Şi din ţările pe care le păstorim noi, biroul nostru regional, Croaţia şi Bosnia şi Herţegovina au pe locul 1 în preferinţele de călătorie externe Germania.
Pentru români este încă pe locul 3, dar suntem foarte mândri şi de acel loc trei pentru că ştim că din punct de vedere cultural avem bineînţeles legături mai puternice cu zona latină a Europei şi de aceea ne bucurăm să avem şi Germania în top 3 preferinţe externe ale românilor", a spus Cristian Sallai.
Germania, pe locul 3 în preferinţele de călătorie ale românilor
El a afirmat că până 2019 Germania a reuşit să aibă o creştere spectaculoasă, aproape o triplare a numărului de înnoptări pe partea vizitatorilor străini din 1993. În 2019 a fost atins pragul de 89,9 de milioane, dar în 2020 a coborât la 32 de milioane de înnoptări şi la 31 de milioane în 2021.
Organizaţia Germana pentru Turism a înregistrat peste 900.000 de înnoptări ale turiştilor români anul trecut, cu 15% mai multe decât în 2020. Aproximativ 37% dintre vizitele românilor în Germania au ca destinaţie vacanţa şi petrecerea timpului liber, 32% călătoresc în interes de afaceri şi 30% îşi vizitează prietenii şi familia.
Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a declarat că turismul a fost afectat în perioada pandemiei, dar şi-a exprimat speranţa că situaţia a fost depăşită şi a sosit timpul pentru noi călătorii. Peer Gebauer a afirmat că atât România cât şi Germania au multe lucruri minunate de oferit.
Conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări online, 83% dintre europeni consideră călătoriile sustenabile vitale şi 61% spun că pandemia i-a făcut să îşi dorească să călătorească mai sustenabil în viitor, potrivit unui comunicat de presă al Organizaţiei Germane pentru Turism. Germania este pionieră în turismul sustenabil şi ocupă locul 2 ca destinaţie preferată de europeni pentru călătoriile în natură, acestea reprezentând cel mai popular tip de vacanţă în Germania.
Bugetul turiștilor români - aproxmativ 600 de euro
Interesul crescut pentru vacanţele în natură se vede şi în planurile de călătorie ale turiştilor români. Cu toate acestea, conform datelor Organizaţiei Germane pentru Turism, cei mai mulţi români (52%) călătoresc în Germania pentru vacanţe urbane şi culturale. Bugetul mediu al turiştilor români care călătoresc în Germania a fost anul trecut de 589 euro.
O treime din suprafaţa Germaniei este sub protecţie specială, ca Parc Natural sau Parc Naţional: 16 parcuri naţionale, 104 parcuri naturale, 16 rezervaţii ale biosferei UNESCO. În Germania sunt 300.000 km de trasee marcate de mers pe jos, peste 76.000 km de trasee pentru biciclete şi 350 de staţiuni balneare certificate. Aceste rute sunt întinse pe întreg teritoriul Germaniei şi sunt extrem de diverse. Traversează zone rurale sau urbane şi facilitează experienţe culturale şi culinare deosebite.
Germania dispune de una dintre cele mai eficiente infrastructuri turistice pentru turism de agrement: 14 localităţi din Germania sunt certificate ca destinaţii de călătorie sustenabile, peste 1.300 de opţiuni de cazare sunt certificate pentru o vacanţă sustenabilă şi peste 5.800 unităţi oferă cazare pentru biciclişti de tipul "Bed & Bike".
Organizaţia Germană pentru Turism (DZT) este "asociaţia turistică" naţională a Germaniei, constituită ca parteneriat public-privat cu sediul central în Frankfurt pe Main. DZT are 30 de reprezentanţe în diferite ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News