Un accident produs în nord-vestul Germaniei, în care a fost implicat un camion încărcat cu 6.000 de găini, a condus la moartea majorităţii păsărilor transportate, informează sâmbătă DPA.
Conducătorul camionului a suferit răni uşoare şi a fost transportat la un spital din oraşul Vechta, la sud-vest de Bremen, a indicat poliţia.
Din primele constatări a reieşit că vehiculul a virat la stânga şi a părăsit carosabilul în dreptul unei curbe la dreapta, a lovit un copac şi s-a răsturnat pe o laterală.
Circulaţia a fost suspendată în zona drumului pe care s-a produs accidentul.
Potrivit estimărilor poliţiei, pagubele se ridică la aproximativ 150.000 de euro, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Germania vrea să elimine pensionarea anticipată: "Reformă urgentă a sistemului"
Bogdan Bolojan /
04 Martie 2025, 17:57
Sunt presiuni tot mai mari în Germania pentru eliminarea pensionării anticipate la 63 de ani. Aceasta este vârsta minimă la care o persoană se poate pensiona fară penalizări dacă s-a realizat stagiul complet de cotizare. În această știre vă prezentăm și un tabel care arată vârsta de pensionare pentru cei care se apropie în acest moment de retragerea din activitate.