Germania pregăteşte noi subvenţii pentru energie

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Guvernul Germaniei va subvenţiona în 2023 preţurile energiei pentru consumatori plătind 12,7 miliarde de euro din taxele de utilizare ale reţelelor de transmisie ale celor patru operatori de sisteme de transport (TSO), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul

Taxele sunt incluse în facturile la electricitate, reprezentând 10% pentru clienţii de retail şi aproximativ o treime pentru companiile industriale.

Informaţia vine cu câteva zile înainte de publicarea nivelului taxelor din 2023 de către operatorii de sisteme de transport. Explozia preţurilor la gaze naturale şi electricitate după revenirea post-Covid, şi mai ales după debutul războiului din Ucraina, a declanşat o criză energetică fără precedent în ultimii 50 de ani, criză care nu ocoleşte nicio ţară.

Germania pregăteşte noi subvenţii pentru energie

 

Numeroase state au pus la punct măsuri de susţinere a gospodăriilor şi companiilor iar o serie de ţări, precum Franţa şi Spania, au introdus plafonarea preţurilor la energie. Cancelarul Olaf Scholz anunţase săptămâna trecută deblocarea a 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la energie, în ideea de veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflaţiei, care nu încetează să crească după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Conform planurilor, care vor fi finanţate prin nou împrumuturi, Guvernul de la Berlin va introduce o frână de urgenţă la preţurile la gaze şi electricitate şi de asemenea va renunţa la intenţia anterioară de a introduce o taxă pe gaze care urma să fie plătită de consumatori, în ideea de a evita noi majorări de preţuri.

Guvernul german va dezvălui în perioada următoare detaliile acestui nou dispozitiv, care se va adăuga precedentelor măsuri de sprijin cu o valoare totală de aproximativ 100 de miliarde de euro, potrivit Agerpres.

 

Citește mai departe

Spania schimbă sistemul de impozitare: Taxă specială pentru cei bogați, reduceri pentru cei cu venituri mici

 

Guvernul spaniol va adopta o serie de noi măsuri fiscale, menite să ușureze povara financiară a celor cu venituri mici. Mai mult, autoritățile plănuiesc să-i taxeze suplimentar pe cei bogați. 

Maria Jesus Montero, ministeul Finanțelor din Spania, a anunțat noi măsuri fiscale. Astfel, Guvernul va extinde reducerea impozitului pentru veniturile persoanelor fizice de la 18.000 euro la 21.000 de euro, și va majora minimul scutit de impozit de la 14.000 la 15.000 de euro. La conferința de presă de anunțare a măsurilor fiscale pentru 2023, Montero a explicat că 50% dintre lucrători vor beneficia de reducerea impozitului pe venit, întrucât salariul mediu este de 21.000 de euro, potrivit publicației Telemadrid.es.

Care sunt principalele modificări în regimul de taxare din Spania

 

În primul rând, ministrul Finanțelor a anunțat o reducere a impozitului pe veniturile mici. Deși, spre deosebire de formula pentru care au optat regiunile autonome, reducerea impozitului pe venitul persoanelor fizice pe care o va întreprinde Guvernul va fi selectivă și va beneficia doar de venituri mai mici de 21.000 de euro pe an.

„Salariul mediu în Spania este în jurul sumei de 21.000 de euro. Prin urmare, propunem extinderea acestui beneficiu fiscal la 50% dintre lucrători”, a declarat ministrul Maria Jesus Montero. Potrivit calculelor ministrului, pentru un muncitor care nu are copii și care câștigă 18.000 de euro pe an se calculează o economie de 746 de euro pe an. De asemenea, a anunțat că, TVA-ul de la 10% la 4% pentru produsele de igienă feminină și prezervative.

Vezi continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel