Un român în vârstă de 31 de ani a provocat haos pe străzile din Salzkotten, oraş din landul Renania de Nord-Westfalia. Tânărul riscă ani grei de închisoare după ce, drogat şi fără permis de conducere, a provocat un accident de circulaţie.
Incidentul s-a produs în cursul zilei de miercuri. Românul conducea un Jaguar în momentul în care poliţiştii au încercat să-l oprească pe motiv că stătea pe tabletă la volan.
Românul nu doar că nu a oprit la semnalele poliţiştilor, dar s-a angajat într-o cursă nebună cu oamenii legii pe urmele sale, potrivit publicației Radio Hochstift.
A intrat pe contrasens și a lovit în plin o altă mașină
După ce a rulat câțiva kilometri, tânărul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin o maşină Nissan care venea din sens opus şi circula regulamentar.
Nici de această dată românul nu s-a lăsat prins. A ieşit din maşină şi a luat-o la fugă, poliţiştii prinzându-l abia după câteva sute de metri.
Agenții au descoperit că bărbatul se afla sub influenţa drogurilor şi nici nu avea permis de conducere.
Mai mult, nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când au aflat că fugarul este căutat de autorităţile din România, în baza unui mandat de arestare.
Astfel, românul are de efectuat o pedeapsă de doi ani de închisoare. Autorităţile din Germania au decis ca acesta să fie arestat urmând a se demara acţiunea de extrădare a românului în ţara natală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News