Germania. Șofer român, pericol pe autostradă: a urcat beat la volan și a ajuns direct la închisoare

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Un șofer român, în stare de ebrietate a fost oprit pe autostrada A9, miercuri seară, de o patrulă a poliției rutiere din Ingolstadt. După ce l-au verificat, oamenii legii au constatat că pe numele românului fusese emis și un mandat de arestare.

Românul, în vârstă de 50 de ani, se deplasa, miercuri, în jurul orei 3.20, spre München. Din cauza stilului de condus, mașina a fost supusă unui control de trafic în parcarea Baarer-Weiher.

Imediat cum l-au oprit, agenții au sesizat că șoferul mirosea puternic a alcool. Prin urmare, românul a fost testat cu alcooltestul, care a arătat o valoare cu mult peste două la mie, relatează augsburger-allgemeine.de, care citează un comunicat al poliției. 

În plus, șoferul român a putut să prezinte doar un permis de conducere britanic, care nu este valabil în Germania. La o analiză ulterioară, s-a dovedit că împotriva românului fusese emis și un mandat de arestare de către Parchetul Ingolstadt, pentru o amendă neplătită. Românul care în prezent este acuzat de multiple infracțiuni, a fost arestat și va fi adus în fața magistraților.

Un alt șofer român, în vârstă de 39 de ani, care se afla la volanul unui camion cu remorcă,  a provocat un accident rutier, în timp ce conducea, pe data de 23 aprilie, pe autostrada B20, dinspre Marktl, în direcția Burghausen, 

Germania. Șofer român de camion, vinovat de producerea unui accident rutier. Victima a fost târâtă zeci de metri

 

La un moment, românul a vrut să schimbe pe banda dreaptă, dar nu a observat un automobil Seat Leon, care se îndrepta și el spre Burghausen, din sensul giratoriu, venind dinspre Mehring.

La volanul automobilului mic se afla un bărbat, de 21 de ani, din Burgkirchen. Acesta a încercat să accelereze pentru a evita o coliziune cu camionul românului, dar a ajuns pe acostament și a pierdut controlul volanului, relatează pnp.de.

A derapat și a fost târât de camionul articulat, de-a lungul parapetului de protecție, pe o distanță de aproximativ 50 de metri. Tânărul a fost transportat la spitalul din Burghausen, cu răni ușoare. Mașina sa a fost distrusă, prejudiciile fiind de circa 12.000 de euro.

Camionul și remorca au suferit pagube de aproximativ 7.000 de euro. La locul incidentului a intervenit Brigada de pompieri din Burghausen, cu cinci autospeciale și 19 persoane, care au curățat scurgerile de combustibil și au  dirijat traficul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel