Germania sub zăpadă: Aeroportul din Munchen a fost redeschis, traficul feroviar e în continuare afectat

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Ninsoarea a dat peste cap zborurile de pe Aeroportul din Iași. Românii au avut parte de întârzieri masive către Italia, Germania și Anglia (Sursa foto: Freepik)
Ninsoarea a dat peste cap zborurile de pe Aeroportul din Iași. Românii au avut parte de întârzieri masive către Italia, Germania și Anglia (Sursa foto: Freepik)

Aeroportul din Munchen şi-a reluat operaţiunile de zbor duminică dimineaţă, la ora locală 06:00 (05:00 GMT), după ce a fost închis din cauza ninsorilor abundente, a anunţat pe site-ul său compania care operează aceste activităţi, transmite agenţia DPA.

Unele restricţii în traficul aerian sunt aşteptate în continuare, în pofida reluării activităţilor pe aeroport, a indicat compania. Pasagerii sunt rugaţi să verifice statutul zborului lor înainte de a se deplasa la aeroport.

Operaţiunile de zbor au fost suspendate temporar, sâmbătă, din cauza condiţiilor meteorologice de iarnă din landul Bavaria, situat în sudul Germaniei.

Suspendarea operaţiunilor de zbor din Munchen a afectat plecările şi sosirile pe alte aeroporturi. Spre exemplu, aeroporturile din Frankfurt şi Nurnberg au preluat aeronave care nu mai puteau zbura la Munchen, notează DPA.

Ninsorile abundente au paralizat regiuni extinse din sudul Germaniei, inclusiv traficul feroviar.

Restricții în traficul feroviar până luni

 

Potrivit unui purtător de cuvânt al operatorului feroviar german Deutsche Bahn, călătorii ar trebui să se aştepte la restricţii importante în traficul feroviar în sudul Germaniei până luni.

Duminică dimineaţă, traficul din gara centrală din Munchen era paralizat.

Traficul rutier s-a normalizat pe drumurile din sudul Bavariei în cursul nopţii. Autorităţile au raportat doar unele accidente minore. "Au mai căzut câţiva copaci, dar nu au fost decât tamponări uşoare", a declarat duminică dimineaţă un purtător de cuvânt al poliţiei din Oberbayern.

Accidentele din Niederbayern au fost, de asemenea, "tipice pentru această perioadă a anului", a declarat un purtător de cuvânt din regiune.

Nu doar Bavaria a fost afectată de condiţiile meteorologice de iarnă. Au fost înregistrate probleme asociate intemperiilor pe drumurile din unele zone din nordul Germania. În Mecklenburg - Pomerania Inferioară, o părăsit carosabilul acoperit de zăpadă şi s-a izbit de un copac. Cei doi ocupanţi ai autoturismului au fost grav răniţi.

Nu sunt prognozate ninsori, duminică, în Bavaria, însă în zonele montane din est şi în Alpi sunt aşteptaţi să se depună câţiva centimetri de zăpadă proaspătă. De asemenea, meteorologii prognozează minime de până la minus 9 grade Celsius.

La sud de Dunăre, în Germania, temperaturile ar putea ajunge la minus 15 grade Celsius în unele regiuni.

Luni, se aşteaptă ca ninsorile să se transforme tot mai mult în ploaie.

 

----------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din Germania, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link: 

-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel